Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldovan: "Şansele echipei naţionale pentru baraj sunt reduse"

Publicat in Pro Sport, joi 10 octombrie 2013 ·

Antrenorul echipei Rapid, Viorel Moldovan, susţine că echipa naţională are şanse reduse pentru a se clasa pe locul doi al grupei, care asigură participarea la barajul pentru CM din 2014, precizând că e greu de crezut că Olanda va câştiga partidele cu adversarele României, Ungaria şi Turcia.

"Şansele sunt destul de reduse pentru baraj. N-am ştiut să profităm de ocazia pe care am avut-o în dubla cu Ungaria şi Turcia. Cu Turcia trebuia să scoatem acel egal care ne propulsa la baraj, dar nu l-am scos şi acum stăm la mâna rezultatelor. Dar noi trebuie să ne facem treaba şi să câştigăm aceste două meciuri. Iar apoi să aşteptăm să câştige Olanda atât acasă cu Ungaria, cât şi în Turcia, ceea ce e greu de crezut din punctul meu de vedere. Noi potenţial avem, poate au fost anumite decizii la anumite jocuri care puteau fi gestionate altfel, dar nu sunt eu în măsură să spun acest lucru", a declarat, joi, tehnicianul, într-o conferinţă de presă.

Fostul atacant al primei reprezentative nu concepe ca jucătorii să nu reziste fizic în ultimele două partide ale României din grupa D, cu Andorra şi Estonia. "Dacă nu putem să ducem două meciuri cu Andorra şi Estonia înseamnă că trebuie să ne lăsăm. Să fim serioşi, atunci cum vrem să mergem la baraj şi la Mondiale? E adevărat, în dubla cu Ungaria şi Turcia s-a văzut că anumiţi jucători nu aveau ritm de joc în picioare, nu evoluau constant la echipele de club şi asta s-a văzut în al doilea meci. Dar nu trebuie să ne punem problema vizavi de Andorra şi Estonia", a menţionat el.

Moldovan a adăugat că în altă perioadă România putea învinge cu 8-0 Andorra. "Nu ştiu dacă se poate acum. Odată se putea face acest scor, acum nu ştiu. I-am bătut 4-0 în tur cu nişte goluri pe finalul meciului. Nu va fi uşor să îi desfacem, cei din Andorra au mai crescut şi ei, au mai învăţat şi ei fotbal, rămâne de văzut", a precizat Viorel M

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum o ora
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 2 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum 2 ore
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 2 ore
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Mediafax acum 2 ore
În 1951, o tragedie zguduia oraşul Oakland, California. Luis Armando Albino, un băieţel de doar şase ani originar din Puerto Rico, a fost răpit în timp ce se juca într-un parc din West Oakland. O femeie necunoscută l-a ademenit cu promisiunea unor b

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum o ora
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum 2 ore
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Horoscop pentru săptămâna 23 - 29 septembrie 2024. Se conturează cheltuieli majore pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 35 minute
Berbec Persoanele din anturajul apropiat te solicită mult prin discuții și activități în care ești ademenit să te implici. Este momentul să te desprinzi de relațiile toxice și să te pregătești de cu totul altele. Fii selectiv în privința anturajului

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 3 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 11 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Vremea

București
acum

17°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°