Mă întreb dacă undeva în Europa sau în altă parte a planetei unde există democraţie, preşedintele şi premierul se bălăcăresc zi de zi în spaţiul public conferit de televiziuni, aşa cum se întâmplă la noi.

Şi mă mai întreb dacă mai există un popor la fel de răbdător ca şi poporul român, suportându-i cu stoicism pe toţi politicienii de acest gen, pentru că la un moment dat, ţi se pune pe suflet să-i vezi în fiecare seară la televizor, fiecare la televiziunea lui preferată, aruncându-şi cu lături unul altuia.

Pentru unii, toată această dispută nu este decât un spectacol trist şi de proastă calitate oferit de actorii principali ai scenei politice de la noi. Indiferent de ce ar avea de împărţit, de diferenţele doctrinare şi de interesele personale şi de grup pe care le împărtăşesc, nici preşedintele şi nici premierul sau liderii USL nu au dreptul să se comporte în acest mod, să se atace verbal ca pe mahala, acolo unde ţaţele îşi pun poalele în cap, iar bunele maniere nu sunt cunoscute într-o lume aflată la marginea promiscuităţii.

Aşa este şi dialogul celor trei. Cu cât este mai colorat, mai de cartier, cu atât este mai promovat de televiziunile rivale, făcând deliciul realizatorilor de emisiuni şi a invitaţilor, oameni politici, analişti sau ziarişti.

Există şi o categorie de privitori care nu cred în această mascaradă mediatică excesivă, plecând de la premisa unui scenariu menit să abată atenţia românilor de la alte probleme mai grave. Mă rog, fiecare crede ce vrea. Să gândească chiar şi cu voce tare. Este democraţie, iar acest lucru îi dă dreptul să-şi imagineze orice.

Nu acelaşi lucru este valabil în cazul lui Traian Băsescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu. În parte, şi la un loc, ei nu sunt oricine. Un neica nimeni care stă la matul din sat cu ţoiul de rom sau de votcă ordinară pe masă. Ei sunt, cel puţin în acest mome