Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prețurile internaționale ale cerealelor se prăbușesc

Publicat in Capital, joi 10 octombrie 2013 ·

De mai bine de un, cotațiile bursiere ale prețurilor la cereale scad abrubt. Campion la scăderi este porumbul care a avut o depreciere de 37%. În schimb, prețul la cacao a crescut cu 17%.

"După ce în iunie- iulie 2012 atât porumbul, cât şi grâul au înregistrat creşteri de preţ abrupte şi semnificative, ulterior, în ultima parte a anului trecut, ambele mărfuri au intrat pe un trend de depreciere, continuat apoi în 2013. Totuşi, în timp ce cotaţia porumbului a scăzut inclusiv luna trecută (până la minimul ultimilor 3 ani), preţul grâului a marcat o creştere în trimestrul al treilea al acestui an (cca 3,6% apreciere la sfârşitul lui septembrie comparativ cu nivelul avut la 1 iulie), iar tendinţa s-a menţinut şi în prima decadă a lunii octombrie. Per ansamblul primelor 9 luni ale anului curent insa, cotaţiile grâului şi porumbului au scăzut consistent pe pieţele internaţionale; astfel, preţul grâului a coborât cu cca 13% la finele lui septembrie comparativ cu nivelul avut la începutul lui 2013, iar cotaţia porumbului a marcat la sfârşitul lunii trecute o scădere de 37% faţă de valoarea sa din ianuarie", a arătat Silviu Pojar, Sales Manager Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding. Preţul porumbului a scăzut în 2013 pe baza aşteptărilor unei recolte globale în creştere substanţială şi în contextul în care cererea pentru porumbul american (SUA fiind cel mai mare producător de porumb din lume) este în scădere în acest an. În ceea ce priveşte grâul, estimările privind producţia au fost, în general, pozitive, reflectând recolte peste aşteptări în Europa; în ultima perioadă însă, preţul grâului a fost susţinut de temerile că ploile abundente din Rusia şi Ucraina vor afecta viitoarele recolte. Cotaţia orezului a variat puţin până în prezent pe anul în curs (o scădere de cca 0,6% per ans

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 30 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°