Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Interviu-eveniment cu B.U.G Mafia, la 20 de ani de carieră, mâine, în „Weekend Adevărul“

Publicat in Adevarul, joi 10 octombrie 2013 ·

Pe 12 octombrie, B.U.G. Mafia, una dintre cele mai reprezentative trupe din muzica românească postdecembristă, aniversează 20 de ani de la înfiinţare. „Weekend Adevărul“ va publica un interviu-eveniment cu cei trei membri ai formaţiei, pe care îl puteţi citi mâine, în ediţia de print a ziarului nostru.

În cele două decenii de existenţă 20 de ani de existenţă, B.U.G. Mafia şi-a pus amprenta nu doar pe curentul hip-hop, ci chiar pe societatea românească. Muzica lor a schimbat mentalităţi şi a avut un puternic impact social, fiind ascultată, în aceeaşi măsură, de băieţii de cartier, de intelectuali şi de politicieni, de tineri şi de vârstnici, de bogaţi şi săraci.

„Dar eu sunt de acolo, de unde tu nici nu gândeşti, unde soarele răsare doar dacă îl plăteşti“, e un vers pe care până şi Mircea Cărtărescu l-a considerat „orbitor“. Dacă unii au „vibrat“ la poezia din muzica B.U.G. Mafia, mulţi au trăit realitatea din piesele lor. Şi poate tocmai această capacitate de a face artă din realităţile cotidiene le-au asigurat constant succesul de-a lungul anilor, transfomându-i într-un fenomen.

Tattae, Caddy şi Uzzi au stat de vorbă cu „Adevărul“ despre cei 20 de ani de carieră, despre începuturile trupei, despre alegerile pe care le-au făcut de-a lungul anilor, despre showbiz-ul românesc, societate, politică şi tranziţia României.

Eram foarte timizi şi nu conştientizam prea bine ce facem. Încă stăteam acasă, la părinţi, când ne-am îndrăgostit de muzica rap. În perioada aceea era un haos total şi nu ştiai de unde să începi. Nu aveam acces la studiouri, la informaţii, la oameni care să ştie ce fac. Nu existau manageri. Pe vremea aceea aveam o singură casă de discuri, n-aveam radiouri comerciale, n-aveam nimic. Nu am mers pe ideea că o să avem vreodată succes, noi am zis: „Hai s-o facem şi vedem ce se va întâmpla““, şi-a amintit Tataee despre începuturile B.U.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 58 minute
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

UPDATE - Tricolorii joacă ultimul meci înainte de Euro 2024, cu Liechtenstein. La pauză, scorul este 0-0

News.ro acum 33 minute
Naţionala României întâlneşte selecţionata din Liechtenstein, pe stadionul Steaua, în ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. La confruntarea de vineri, Ianis Hagi poartă în premieră banderola de căpitan al tric

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum 2 ore
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum 3 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

Putin nu exclude eventuale modificări ale doctrinei nucleare a Rusiei

News.ro acum o ora
Doctrina nucleară a Rusiei este un instrument viu, care poate fi modificat dacă este necesar, a declarat vineri liderul rus Vladimir Putin care a luat cuvântul la o sesiune plenară a Forumului Economic Internaţional de la Sankt-Petersburg (SPIEF). "

Tenis: Anca Todoni s-a calificat în semifinale la Bari

News.ro acum 45 minute
Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 125 Open delle Puglie, de la Bari. Anca Todoni (19 ani, locul 179 WTA) s-a impus în faţa jucătoarei germane Eva Lys (22 de ani, locul 143 WTA), după un meci ca

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 3 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 6 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Alcaraz este primul finalist de la Roland Garros. A trecut de Sinner într-un meci de poveste VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Carlos Alcaraz a devenit primul finalist de la Roland Garros, după o semifinală tensionată, în cinci seturi, împotriva lui Jannik Sinner. Scorul final a fost 2-6, 6-3, 3-6, 6-4, 6-3 în favoarea ibericului.

Vremea

București
acum

26°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

25°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

20°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°