CNADNR a amânat cu o lună, până la 15 noiembrie, data pentru depunerea ofertelor finale pentru construirea autostrăzii Comarnic-Braşov, după ce investitorii interesaţi de proiect au solicitat extinderea termenului.
"Constructorii au solicitat amânări de 60 de zile, de 90 de zile, motivând termenul prea scurt, şi i-am înţeles, pentru că ştiu că au bănci în spate. Pentru a fi siguri că avem ofertele le-am aprobat extinderea termenului cu o lună. Contractul va fi semnat în acest an", a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul general al CNADNR, Narcis Neaga.
Şeful CNADNR anunţase la finele lunii septembrie că aşteaptă în două săptămâni ofertele finale de la cei trei investitori interesaţi de construcţia autostrăzii, iar câştigătorul ar putea fi desemnat la finalul lunii acestei luni.
Pentru tronsonul de autostradă Comarnic - Braşov ofertele pentru preselecţie la dialog competitiv au fost depuse în februarie, pe listă fiind înscrise compania China Communications Construction şi asocierile Spedition UMB-Tehnostrade, Vinci - Strabag - Aktor şi Impregilo - Salini. La începerea etapei dialogului competitiv, în perioada mai-iunie, China Communications Construction şi-a anunţat retragerea din cursă.
Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2010, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci (Franţa)-Aktor (Grecia), a renunţat la contract. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunţat că a anulat contractul de construcţie pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a făcut imposibilă asigurarea finanţării.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »