Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 1,1 milioane de numere de telefon au fost portate din 2008. Care sunt reţelele cu cei mai mulţi abonaţi noi

Publicat in Mediafax, joi 10 octombrie 2013 ·

Peste 1,1 milioane de numere de telefon au fost portate din octombrie 2008 până la 1 octombrie, cele mai multe, 759.273, fiind pe segmentul telefoniei mobile, potrivit datelor anunţate de autoritatea de reglementare în telecom, ANCOM.

"În luna octombrie a acestui an se împlinesc 5 ani de când în România este posibilă portarea numerelor de telefon. În cei cinci ani de funcţionare a portabilităţii au avut loc 1.125.959 de portări, ceea ce înseamnă că 759.273 de numere de telefonie mobilă şi 366.686 de numere de telefonie fixă şi-au schimbat reţeaua, dar nu şi posesorul", se arată într-un comunicat al ANCOM remis MEDIAFAX.

Portabilitatea numerelor permite utilizatorilor de servicii de telefonie să îşi păstreze numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul. Se pot porta numerele de telefonie fixă, mobilă şi numere speciale precum cele din categoria 0800 sau 0900. Portarea se face doar în cadrul aceleaşi categorii (fix-fix, mobil-mobil). Serviciul este disponibil în România din 21 octombrie 2008.

De la lansarea serviciului numărul de portări a crescut constant. Astfel, în ultimele trei luni din 2008 au fost realizate 15.681 de portări, în 2009 circa 180.240 de portări, în anul 2010 s-au înregistrat alte 221.219 de numere noi portate, în creştere cu 23% faţă de 2009, trend menţinut şi în anul 2011, când numărul portărilor a continuat să urce, la 260.256.

Anul trecut, numărul portărilor a atins 255.881, iar în perioada ianuarie - octombrie a acestui an s-au realizat 192.683 de portări.

"La 5 ani de când ANCOM a lansat acest serviciu, 5% dintre utilizatorii de telefonie au ales să îşi schimbe furnizorul şi să-şi păstreze numărul. Procentul nu este mare, dar ce contează este libertatea pe care a adus-o cu sine acest serviciu, puterea de negociere pe care a conferit-o portabilitatea utilizatorilor în relaţia cu operatorii şi plusul de efo

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum o ora
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum o ora
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum o ora
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 2 ore
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°