Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Federer pierde iar devreme, de data asta cu Monfils. Calificarea la Turneul Campionilor e în pericol

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 10 octombrie 2013 ·

Zilele trecute, Roger Federer a surprins pe toată lumea cu o sesiune impromptu de întrebări și răspunsuri cu fanii lui pe Twitter, sesiune purtată cu o dezinvoltură care a surprins pe toată lumea. Atât de mult i-a plăcut încât s-a întors pe net pentru o a doua repriză, a petrecut în total mai bine de două ore pe Twitter, suficient cât #askRF să devină unul dintre trending topics la nivel global, iar la una dintre conferințele de presă ulterioare s-a hlizit către ziariști exprimându-se “Let’s hashtag have some fun!”.

Atâta doar că distracția promisă de elvețian s-a limitat doar la Twitter, pentru că pe teren a continuat deriva. După o victorie bună, dar nu într-atât de solidă cu Seppi, a urmat un alt final prematur, în fața unui Monfils inspirat și în vervă. Nu înfrângerea în sine e o surpriză atât de mare (știm cu toții că Monfils poate fi extrem de bun când e “în mână” și când servește bine), ci prăbușirea neanunțată din setul trei, după ce Federer supraviețuise câtorva gloanțe care i-au trecut pe la ureche, printr-o combinație de nivel ridicat, noroc și concentrare plecată cu sorcova la Monf. Când toată lumea se aștepta ca setul trei să fie unul blitz, așa cum s-a întâmplat în atâtea cazuri în cariera lui Federer, elvețianul a clacat fără un motiv rezonabil și a cedat, chit că Monfils abia mai avea resurse fizice. Motiv pentru care meciul și ziua au fost o trecere de 180 de grade între două dintre hashtagurile inventate pe Twitter de RF: de la #chillax, după revenirea din setul doi, la #cYa, la revedere adică, după prăbușirea din decisiv.

A fost, cum ne așteptam, o partidă demnă de popcorn, chit că un eventual rezumat cu highlights ar putea fi înșelător.

Citește continuarea articolului, cu detalii complete și declarații pe Treizecizero.ro

Zilele trecute, Roger Federer a surprins pe toată lumea cu o sesiune impromptu de întrebări și răs

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

ACCIDENT rutier pe Transalpina. Două persoane se află în stop cardio-respirator. Au fost alertate elicoptere SMURD

Gandul acum 25 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate mai multe motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul e

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 54 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 2 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°