Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CET. Responsabilitatea, pe capul lui Motoc

Publicat in Vocea Brailei, vineri 11 octombrie 2013 ·

* după fuga lui Stănel Necula la Oradea, unde va avea grijă de soarta "Electrocentrale" SA, directorul comercial al SC CET SA, Petrişor Motoc, ar putea fi învestit astăzi administrator special al companiei de termoficare * tot azi, se va stabili dacă CET va mai furniza în această iarnă agent termic către populaţie, lucru greu de crezut dacă se adevereşte că societatea nici măcar nu mai deţine licenţă de furnizare a căldurii

Directorul comercial al SC CET SA, Petrişor Motoc, ar putea fi învestit administrator special al companiei locale de termoficare dacă astăzi, în cadrul şedinţei extraordinare a CLM, propunerea va fi validată. Rolul acestuia va fi de executiv al CET, dar şi o "interfaţă" între AGA şi administratorul judiciar.Tot astăzi, se va decide şi soarta abonaţilor operatorului de termoficare, care vor afla dacă vor primi căldură la iarnă şi care va fi varianta pentru asigurarea confortului termic în locuinţe. Informaţiile au fost comunicate ieri, în cadrul unei conferinţe de presă de către primarul Aurel Simionescu, care a menţionat că şi ieri dimineaţă a mai purtat o serie de discuţii pe tema CET, cu membrii AGA şi cu liderii de grup din Consiliul Local Municipal.

"Dacă discutăm despre livrare energie termică, vom discuta mâine (n.r.- astăzi, 11 octombrie) în şedinţa de consiliu, unde vom mandata şi AGA pentru a desemna administratorul special la CET. Ultima noutate ar fi că una dintre cele patru asociaţii cărora le-ar livra energie termică în varianta încălzirii centralizate şi care este cea mai mare, cu aproape 60 de locatari are datorii de 1,5 miliarde de lei astăzi. Şi atunci se pune întrebarea cum vor plăti ceea ce eventual vor primi? (...) Propuneri au fost pentru domnul Motoc, dar va trebui să fie validat. Am avut o discuţie cu şefii grupurilor noastre din Consiliu, ca să nu mai avem comentarii că numai AGA ştie", a fost dec

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja: Furtul tezaurului dacic din Olanda este o ruşine internaţională/ Trebuie să aflăm dacă furtul a fost orchestrat pentru a manipula filonul naţionalist în prag de alegeri

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, se întreabă cum a fost posibil ca, într-un muzeu dintr-o ţară europeană, în 2025, hoţii să pătrundă cu explozibili şi să fure piese de patrimoniu de nepreţuit, fără ca muzeul să asigure paza umană şi fă

Un nou incident în Marea Baltică. Cel puțin un cablu submarin care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat

Ziare.com acum 45 minute
Premierul suedez Ulf Kristersson a anunțat duminică, 26 ianuarie, că cel puţin un cablu submarin de date care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat, un nou incident care intervine după o serie de incidente de acest fel la Marea Baltică. ”Informaţii

Alegeri prezidenţiale Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva validării candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, în cadrul Consiliului Național al PNL. Deputatul PNL Florin Roman a votat duminică, la Consiliul Naţional al PNL, împotriva validării candidatu

Primele detalii despre autorii jafului tezaurului dacic. Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania / Poliţia olandeză suspectează implicarea unor români

Mediafax acum o ora
Autorii jafului tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda încă nu au fost identificaţi de autorităţi. Cu toate acestea, poliţiştii olandezi au anunţat că au primit peste 50 de ponturi şi că le analizează cu atenţie. Acum, există informaţii pot

Cum este prezentat furtul tezaurului dacic în presa din Olanda. „Orice copil din România învaţă despre coiful de la Coţofeneşti la şcoală”

Ziare.com acum 2 ore
Presa din Ţările de Jos scrie despre importanţa pentru români a obiectelor de tezaur furate din muzeul Drents din Assen, citând români aflaţi în Olanda „Este devastator”, a povestit o jurnalistă româncă pentru colegii săi olandezi, în timp ce un rom

Superliga: Sepsi OSK – Oţelul Galaţi 2-0

News.ro acum o ora
Echipa Sepsi OSK a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Oţelul Galaţi, în etapa a 23-a din Superligă. La Sf. Gheorghe, gazdele au avut primele două mari ocazii ale meciului, prin Marius Coman, în minutul 22, şi Cosmin Matei, şapte m

Meta testează introducerea reclamelor pe platforma Threads, care a depăşit 300 de milioane de utilizatori activi lunar

News.ro acum 48 minute
Meta Platforms va începe să testeze afişarea reclamelor pe platforma sa de socializare Threads, colaborând cu câteva branduri din SUA şi Japonia, a anunţat compania vineri, în timp ce aplicaţia a ajuns la peste 300 de milioane de utilizatori activi

Burduja, despre eventuala achiziţie a E-ON Furnizare de către o companie maghiară: Legăturile MVM cu Federaţia Rusă sunt evidente / Îşi rezerva dreptul să vândă acţiunile unor entităţi terţe din afara UE

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat câteva argumente pentru care se opune ca E-ON Furnizare să fie achiziţionată de compania MVM din Ungaria şi a precizat că legăturile dintre acestea companie şi Federaţia Rusă sunt evidente, din date

Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol rămâne în închisoare, inculpat de ”insurecţie”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol, vizat de o procedură de destituire după o impunere efemeră a legii marţiale, a fost inculpat duminică cu privire la faptul a condus o ”insurecţie” şi rămâne în detenţie, relatează AFP. Procurorii îns

Rezultatele Loto de duminică, 26 ianuarie 2025. Vezi dacă ești unul dintre câștigători

Ziua Constanta acum 32 minute
Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 2,26 milioane de euro Report cumulat la Noroc de peste 2,39 milioane de euro Report la Joker la categoria I de peste 1,88 milioane de euro Astăzi, 26 ianuarie 2025, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Jok

Vremea

București
acum

dum.

4°/10°
lun.

5°/13°
mar.

7°/14°
mie.

8°/15°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
mar.

6°/14°
mie.

6°/14°
Constanta
acum

dum.

4°/9°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
mie.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

3°/12°
mar.

5°/14°
mie.

7°/13°
Timisoara
acum

dum.

3°/11°
lun.

4°/14°
mar.

8°/16°
mie.

9°/13°