Tot ce contează în acest moment este că România are şanse de calificare în barajul pentru Campionatul Mondial din Brazilia. Contestat, închistat, enervant, încăpăţânat, Piţurcă a reuşit având la dispoziţie un lot modest să ne ţină aproape de calificare până la ultima etapă a preliminariilor. Nu-mi place stilul selecţionerului, am contestat de multe ori deciziile lui, şi tactice, şi de selecţie, dar nu am cum să-i ignor meritele. E ca şi cum ai fi mulţumit de casa pe care ţi-a construit-o o echipă de muncitori, iar despre inginerul constructor care a coordonaat treaba ai spune că e incompetent. Piţurcă nu e incompetent. A trecut prin fotbal lăsând în urmă, ca jucător, golurile cu Anderlecht care au dus Steaua în finala Ligii Campionilor din 1986, a calificat naţionala României, ca antrenor, la două turnee finale de Campionat European. Cine minimalizează astfel de performanţe, ori e plin de venin şi de răutate, ori nu se pricepe deloc la sportul ăsta la care se pricep aproape toţi bărbaţii.

Piţurcă a greşit cu Turcia după ce fusese genial cu Ungaria. I-am aşteptat pe turci în speranţa că îi vom prinde la un moment dat şi vom marca golul calificării. Din păcate, ne-au prins ei. Dar cu cine să ataci şi să pui presiune?

Nu-i putem cere lui Piţurcă să fie cu naţionala peste nivelul actual al fotbalului românesc. Am văzut cu toţii ce s-a întâmplat cu Steaua, o echipă fără adversar în Liga I, când a dat peste Schalke şi Chelsea: 0-7 în două meciuri! În afară de Maxim, nu putem spune despre alţi jucători din naţională că joacă în mod constant în meciuri foarte tari. Nici căpitanul Chiricheş nu a evoluat prea mult la echipa de club, ba chiar nu a jucat deloc înainte de Ungaria şi Turcia. Ce să mai spunem de Marica şi de Torje...

Am ajuns acum în situaţia să le dăm multe celor din Andorra, pentru a contracara o victorie ilogică a Turciei cu Olanda, în ul