Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toamna a scumpit apartamentele din Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 11 octombrie 2013 ·

Apartamentele vechi s-au scumpit în septembrie cu 17 euro/metrul pătrat

Preţurile apartamentelor din Braşov au crescut luna trecută cu 13 euro pe metrul pătrat (1,6%), ajungând la 827 de euro pe metrul pătrat. Cu această creştere, Braşovul se situează pe primul loc al scumpirilor aduse de prima lună de toamnă pe sectorul imobiliar din România. Totuşi, faţă de luna septembrie a anului trecut, indicele imobiliare.ro arată că preţurile sunt mai scăzute, în medie, cu două puncte procentuale.

Tendinţa de creştere a fost susţinută în luna septembrie în mod exclusiv de segmentul apartamentelor vechi: acestea s-au scumpit cu 2,1%, de la 800, la 817 euro pe metru pătrat util. Preţul cerut pentru unităţile locative nou-construite s-a menţinut însă constant, la valoarea de 896 de euro pe metru pătrat, se arată într-un studiu al portalului amintit.

În prima luna de toamnă, preţurile apartamentelor din întreaga ţară au revenit pe creştere după primele opt luni din 2013, când preţurile pe segmentul rezidenţial au scăzut cu o marjă record de aproape 7%, comparativ cu ultimii doi ani. Ieftinirea din ultimele opt luni vine după o scădere de 4% pe tot parcursul lui 2011 şi una de 1,3% în 2012.

Astfel, prima lună de toamnă a adus o tendinţă de stabilizare, iar preţul mediu cerut în septembrie la nivel naţional a crescut uşor, cu 0,1%, de la 910 euro pe metru pătrat în august, la 911 euro pe metru pătrat, potrivit indicelui imobiliare.ro.

Chiar şi aşa, valoarea este cu 5,4% mai mică decât cea înregistrată în perioada similară a anului trecut.

Deşi tendinţa de majorare consemnată la nivel naţional poate fi considerată neglijabilă, interesant este că în marile oraşe, acolo unde cererea de locuinţe este mai mare, ea a fost resimţită vizibil mai acut.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 33 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°