Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala, ca un ring de box

Publicat in Observator de Constanta, vineri 11 octombrie 2013 ·

Peste 500 de cazuri de violenţă au fost înregistrate în anul şcolar trecut, în unităţile de învăţământ constănţene, însă doar 31% au raportat problemele avute cu elevii

Şcolile de la oraş conduc detaşat în topul cazurilor de violenţă înregistrate în anul şcolar 2012-2013, arată un raport întocmit de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. Astfel, din cele 163 de unităţi de învăţământ care au transmis o astfel de situaţie, au fost centralizate 527 de cazuri de violenţă, care s-au petrecut în 37 de unităţile din mediul urban şi în opt din mediul rural. Reprezentanţii I.S.J. Constanţa susţin că numărul violenţelor a înregistrat o scădere în comparaţie cu anul precedent. O analiză mai amplă ne arată, însă, că numărul total al unităţilor şcolare constănţene este de peste 500, astfel că situaţia celor care au raportat este undeva la 31%. Mai mult, surse din cadrul sistemului susţin că sunt şcoli care evită să raporteze cazurile de violenţă, pentru a nu păta imaginea instituţiei şi pentru a nu ajunge de „ocara lumii“.

Din situaţia prezentată de către 45 de şcoli constănţene, cele mai multe cazuri înregistrate anul trecut au fost cele de violenţă fizică uşoară (lovire fără arme – 158), dar şi insulte grave repetate (114 cazuri). Patru cazuri de vătămare corporală gravă au avut ca protagonişti elevii rebeli sau care nu mai ţin cont că şcoala nu este ring de box, iar în alte patru cazuri armele albe au fost folosite de către tinerii şcolari. Potrivit aceluiaşi raport, la categoria atac la persoană au fost consemnate şi 17 cazuri de discriminare şi instigare la discriminare, 46 la ameninţări repetate, 14 la şantaj şi 16 la instigare la violenţă.

Unii elevi au dat dovadă în anul şcolar anul trecut că nu dau doi bani pe bunuri şcolii sau care aparţineau altor persoane şi au provocat distrugeri. Astfel, în 69 de situaţii au fost vandalizate bunurile şcol

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 39 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 10 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°