* Adriana Drăgan a ajuns în atenţia procurorilor anticorupţie, fiind acuzată de abuz în serviciu şi fals intelectual * alături de fosta adjunctă de la vamă, au fost trimişi în judecată de DNA Galaţi şi administratorul şi asociatul SC Romantic Com SRL Brăila, firmă care ar fi fost favorizată de angajata vămii * potrivit DNA, în 2010, Adriana Drăgan ar fi întocmit în fals un proces-verbal care i-a ajutat pe reprezentanţii firmei să scape de o amendă pentru lipsa rovignetei * legat de acuzaţiile care i se aduc, fosta directoare de la Vamă susţine că sunt nefondate şi că este vorba despre o lovitură pe plan politic, din partea unor PNL-işti * "În sistemul vamal nu contează eficienţa şi rezultatele, ci slugărnicia faţă de obedienta mafie a vămilor, a sistemului piramidal al şpăgii colectate"
Fostul director executiv adjunct al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Brăila, Adriana Drăgan, a ajuns în atenţia procurorilor anticorupţie, fiind acuzată de abuz în serviciu şi fals intelectual. Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi a dispus trimiterea în judecată a fostei adjuncte de la vamă, precum şi a administratorului şi asociatului SC Romantic Com SRL Brăila, firmă care ar fi fost favorizată de angajata vămii. Potrivit procurorilor, Adriana Drăgan ar fi întocmit în fals un proces-verbal care i-a ajutat pe reprezentanţii firmei să scape de o amendă pentru lipsa rovignetei. Legat de acuzaţiile care i se aduc, fosta directoare de la Vamă susţine că sunt nefondate şi că este vorba despre o lovitură pe plan politic, "atacatorii" fiind doi PNL-işti. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Brăila.
Potrivit comunicatului postat pe site-ul DNA, procurorii i-au trimis în faţa instanţei pe Adriana Drăgan, director adjunct al DJAOV Brăila la data comiterii faptelor, respectiv în anul 2010, în sarcina