Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD Mehedinți se consolidează prin trădarea partidelor mai mici

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 10 octombrie 2013 ·

USL Mehedinţi a câştigat alegerile de anul trecut în judeţ, însă le-a pierdut în municipiul Drobeta Turnu-Severin. Cu toate acestea, alianţa politică, de fapt PSD Mehedinţi, pentru că acest partid este singurul beneficiar al acestei susţineri, a reuşit să se impună graţie unor trădări.

Acest suport politic a venit fie din partea unor formaţiuni politice, fie din partea unor consilieri din tabăra adversarilor politici.

Conservatorii locali, de formă în USL Mehedinţi

Unul dintre partidele politice mehedinţene care anul trecut a reuşit, cât de cât, să revină este Partidul Conservator. PC Mehedinţi a obţinut la ultimele alegeri locale mai mulţi aleşi locali decât în anul 2008 când, practic, acest partid a înregistrat un adevărat dezastru electoral. Performanţa conservatorilor mehedinţeni de anul trecut a fost posibilă datorită faptului că au candidat pe listele USL Mehedinţi. Asta în ceea ce priveşte Consiliul Judeţean şi cel municipal severinean, pentru că în judeţ PC Mehedinţi a candidat pe liste proprii.

Cu toate acestea, PC Mehedinţi a reuşit cel mai important lucru, acela de a reveni în administraţia publică judeţeană, chiar dacă cu un număr foarte mic de consilieri. Fiind într-o alianţă politică, aceştia sprijină majoritatea USL Mehedinţi. PC Mehedinţi nu deţine nicio poziţie în conducerea administraţiei publice judeţene, fiind doar un partid de formă, dar liderul Nicolae Tudorescu a fost instalat în funcţia de director general al Hidroelectrica Porţile de Fier.

Teoretic, PC Mehedinţi este mai bine plasat, în sensul că, spre deosebire de legislatura trecută, are totuşi unii aleşi şi este parte a guvernării locale. Însă, dacă e să ne referim strict la situaţia politică din USL Mehedinţi, practic doar PSD contează şi-şi impune autoritatea.

Liderul PNȚ-CD Mehedinţi, susţinător al PSD

PNŢ-CD Mehedinţi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României”

Mediafax acum 56 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui Duckadam. „Astfel, în semn de omagiu pentru excepţionala carieră sportivă, pentru talentul, pasiunea, devotamentul şi profesionalismul puse în slujba afirmării fo

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 2 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum o ora
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum 39 minute
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum 34 minute
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol este presat să demisioneze, după ce a încercat să impună legea marţială

HotNews acum 2 ore
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud l-a îndemnat, miercuri, pe preşedintele Yoon Suk Yeol să demisioneze imediat sau va fi pus sub acuzare, după ce Yoon a declarat marți legea marțială, pe care a fost forţat să o abroge câteva ore mai t

WSJ: Trump ia în considerare înlocuirea lui Pete Hegseth cu Ron DeSantis pentru conducerea Pentagonului

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, se gândeşte să renunţe la candidatul propus pentru conducerea Pentagonului, Pete Hegseth, şi să îl înlocuiască cu guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a relatat marţi Wall Street Journal (WSJ), citând persoane

Fostul comisar european al Justiţiei Didier Reynders, audiat într-o anchetă în care este suspectat de spălare de bani

News.ro acum 10 ore
Un fost ministru belgian, Didier Reynders, un fost comisar european însărcinat cu Justiţia, a fost audiat de către poliţia belgiană marţi, iar domiciliul de la Bruxelles i-a fost percheziţionat în cadrul unei anchete cu privire la spălare de bani, r

RAPORT Ericsson: Traficul global de date în reţelele mobile ar urma să crească cu aproape 200% până în 2030. Până la finalul anului 2030, vor fi 6,3 miliarde de abonamente 5G la nivel global

News.ro acum 3 ore
Cu toate că rata de creştere a traficului de date în reţelele mobile este în scădere, totuşi, potrivit unui raport Ericsson, traficul global de date în reţelele mobile ar urma să crească cu aproape 200% până în 2030. De asemenea, până la finalul anu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°