Lucrările sunt estimate la suma de 9,7 milioane de lei, iar edilii caută acum un constructor, cu experienţă în renovarea clădirilor istorice, pe care speră să îl desemneze până la finele acestei luni
Edilii codleni au obţinut în această vară o finanţare de 3 milioane de euro pentru refacerea centrului istoric al oraşului. Până la finele acestei luni, reprezentanţii Primăriei speră să selecteze constructorul, iar în acest sens au lansat o licitaţie pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). În acest proiect sunt cuprinse o serie de lucrări de reabilitarea a unor clădiri istorice, cum ar fi vechea primărie, care va fi transformată în Muzeul Tradiţiilor Codlene şi al administraţiei locale, Casa de Cultură ce va fi transformată în Centru Cultural şi va avea la subsol o şcoală populară de meşteri ceramişti şi alte activităţi meşteşugăreşti, dar şi biblioteca municipală care va deveni Centru de Informare şi Documentare şi va avea o secţie de audio book, recenzie cărţi etc. Toate aceste clădiri ar urma să fie introduse în circuitul turistic. Proiectul presupune însă şi executarea unor amenajări exterioare pe strada Măgurii, tronsonul cuprins între strada Lungă şi strada 9 Mai, ce va cuprinde reabilitarea pietonalului, a carosabilului, refacerea zonelor verzi, a mobilierului urban, dar şi a iluminatului public şi arhitectural. Reabilitarea clădirilor va consta în refacerea hidroizolaţiei orizontale şi verticale a fundaţiei clădirilor şi îndepărtarea infiltraţiilor care au deteriorat demisolul acestora, consolidarea fundaţiilor si a elementelor structurale deteriorate, refacerea acoperişului şi a şarpantei, refacerea finisajelor interioare şi exterioare, a tâmplăriei, refacerea ancadramentelor şi a elementelor arhitecturale, refacerea instalaţiilor interioare inclusiv montarea unor sisteme de supraveghere. Lucrările sunt estimate la suma de 9,7 milioane de lei,