Unităţile sanitare cu paturi din judeţ au anunţat disponibile 11 posturi pentru concursul de intrare în rezidenţiat care se va susţine în 17 noiembrie, deşi în anii anteriori mulţi rezidenţi au refuzat să vină la post.
Absolvenţii facultăţilor de medicină au şi în acest an de ales din sutele de posturi şi locuri disponibile la concursul naţional de intrare în Rezidenţiat, concursul fiind, de altfel, şi pentru spitale un bun preilej să-şi acopere necesarul de specialişti. Unităţile sanitare cu paturi din judeţ au anunţat pentru această toamnă 11 posturi disponibile, Spitalul Orăşenesc Corabia având cea mai mare nevoie de medici. Chiar dacă pentru a avea specialişti la post trebuie să aştepte câţiva ani, şefii spitalelor nu renunţă, cu tot riscul ca la finalul perioadei de rezidenţiat specialiştii plătiţi în tot acest timp să plece în altă parte, după ce achită datoria către unitate.
Spitalul Orăşenesc Corabia a anunţat pentru Rezidenţiatul 2013 un post de farmacist, unul de cardiolog pentru Compartimentul cardiologie din cadrul Secţiei Interne, un alt post de chirurg pentru Compartimentul Chirurgie, un post de ginecolog-obstetrician în Compartimentul Obstetrică şi un ultim post de radiolog pentru laboratorul unităţii. Spitalul Municipal Caracal caută un farmacist, un specialist boli infecţioase, un nefrolog şi un oftalmolog, în timp ce la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina se doreşte un anestezist şi un specialist în reabilitare medicală pentru Secţia Recuperare Medicală Fizică şi Balneoterapie.
Rezidenţii pe post, „legaţi” de spital
Proaspeţii absolvenţi, dar şi cei care au început Rezidenţiatul şi vor, poate, să schimbe specializarea, se pot înscrie pentru concursul care va avea loc în 17 noiembrie până în 24 octombrie, la centrul de examen sau la Direcţia de Sănătate Publică Olt (cazul absolvenţilor din judeţ). Ca şi anu