Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miştocraţia la Puterea a 3a

Publicat in Romania Libera, joi 10 octombrie 2013 ·

Intimidarea procurorilor anticorupţie şi îngrădirea activităţii DNA este parte a proiectului USL de preluare a „întregii Puteri”, aşa cum recomanda Voiculescu în România şi de diluare a domniei legii până la irelevanţă. Dacă descentralizarea se va realiza în modul în care a fost gândită Dragnea-Iohannis, atunci baronii au nevoie ca de aer de scoaterea colţilor DNA pentru că altfel nu vor putea fura. După DNA, va urma Agenţia Naţională de Integritate, care, fie prin amnistia propusă de Antonescu şi îmbrăţişată de Dragnea, fie prin modificarea legii de funcţionare, va fi redusă la irelevanţă. Atacul USL asupra Justiţiei, cea de treia Putere în stat, va trebui să deschidă calea transformării politicienilor în seniori şi a cetăţenilor în supuşi. Guvernare la mişto.

Circulă pe Facebook comentarii răutăcioase la adresa producţiei intelectuale publicate într-un ziar cu profil economic de o domnişoară, Ioana Petrescu, consilier al prim ministrului Victor Ponta pe probleme de fiscalitate şi combatere a evaziunii fiscale. Domnişoara este, potrivit propriului CV, lector la Universitatea Maryland şi are un doctorat la Harvard în Economie şi din articolele domniei sale, scrise la persoana I, înţelegem că, după 14 ani de absenţă din România şi-a luat un an sabatic pentru a-şi pune considerabila experienţă în serviciul guvernului condus de domnul Ponta. Că un om care are un doctorat la Harvard acceptă să lucreze pentru un plagiator dovedit este o chestiune de moralitate şi de etică academică din care domnişoara se pare că posedă foarte puţină, dar că Ponta însuşi – fost procuror specializat în combaterea infracţiunilor economice şi financiare - îşi ia consilier pentru combaterea evaziunii fiscale în România o persoană care nu ştie nimic despre evaziunea fiscală din România este că dovadă că domnul Ponta ne ia la mişto pe toţi după ce ne promisese că era Blejnar a trecut ş

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 9 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 8 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 6 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 11 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 10 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 8 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 9 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 7 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 11 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°