Printre primii au fost arestaţi Gică Elefterescu, fost la Justiţie, Brănescu, fost la Învăţământ, Basile Petresco, deputat, procurorul Constantin Lipan, marele industriaş Grigore Bucşan, „prinţesa“ Ada Razu, Ianache Duduleanu, fost mare proprietar. La Universitate, carismaticul profesor Ghiţă Blidaru a dispărut, urmat de naivul Alexandru Andronic, la fel, Ștefan Gheorghidiu. Nici măcar Spirache Necşulescu n-a scăpat, îi mai făcea să surâdă pe ceilalţi deţinuţi, până când a murit din bătaie, gardienii nu apreciau inocenţa burlescă. Abia după aceea însă, s-a pornit marea urgie, când, după prigoana celor mai de vază, a început nimicirea oamenilor obişnuiţi. Aşa l-au ridicat şi pe candriul Mitică Popescu, pe romanticul Marin Miroiu, pe fantastul Lăcustă-Termidor ori pe Ion cel Anapoda. Moş Tache s-a stins la scurtă vreme după ieşirea din puşcărie, Ianke a izbutit totuşi să ajungă la Palestina, Kadâr a murit la Canal.

Revoluţia proletară

Treptat, şi strada a început să arate altfel: pălăriile au fost înlocuite de şepci şi basmale, paltoanele, de pufoaice, voaletele şi bastoanele au dispărut subit, cravatele s-au împuţinat, la fel ciorapii de mătase, cămăşile călcate, gulerele cu balenă. Nici feţele nu mai erau aceleaşi: trăsăturile line şi regulate, ovalul blând, capetele îngrijite au fost înlocuite de figuri aspre, feţe colţuroase, priviri reci şi piezişe. Mimica, expresia corporală s-au schimbat şi ele: ţinutei drepte i-a luat locul încovoierea încordată, mersul calm şi măsurat s-a transformat într-o trântă dezarticulată cu aerul, pasul uşor a devenit tropăit greoi, privirile au coborât pe caldarâm, colţurile gurii s-au lăsat. Aceasta era lumea nouă, statul muncitorilor şi ţăranilor, dictatura proletariatului.

Dacă eliminarea celor sus-puşi s-a făcut relativ rapid, în mai puţin de doi ani, de altfel aceia nici nu erau foarte mulţi, nimicirea claselo