Se ştie: când un avion se prăbuşeşte, niciunul dintre cei aflaţi la bord nu se roagă la Darwin.

Când eram în liceu, discutând despre un personaj literar, profesoara de română, doamna Paula Litman – 89 de ani astăzi, plină de energie şi idei – ne-a pus să ne gândim la întrebarea „Când începe să creadă în Dumnezeu un om care până atunci nu credea? ” După felul în care o punea, probabil i se părea o întrebare dificilă, dar unul dintre colegi a răspuns imediat: „După primul infarct”.

Este Dumnezeu entitatea la care ne gândim abia când suntem la înghesuială? Mă tem că, de cele mai multe ori, da. Ne rugăm să câştigăm la loto, să scăpăm – noi înşine sau cineva drag – de o boală sau chiar să dea boala-n cine ne-a făcut vreo mizerie, ultima dintre aceste dorinţe fiind cu totul în afara oricărei religii.

Ceva mai rar mulţumim pentru ceva bun, frumos, vesel sau fericit care ni s-a întâmplat şi mult, mult mai rar ne rugăm sau mulţumim pentru lucruri care-i privesc pe alţi oameni sau, aşa, în general, viaţa, lumea. Câţi dintre cei care se declară credincioşi îi mulţumesc lui Dumnezeu că e soare afară sau se roagă să se termine tragedia din Siria?

În particular, mă-ntreb de câte ori un om de ştiinţă s-a rugat la Dumnezeu să-i reuşească un experiment sau să descopere ceea ce căuta! Premisele există, slavă Domnului!, căci – în ciuda încrâncenării cu care unii încă mai apără o dihotomie forţată – majoritatea savanţilor au fost şi sunt credincioşi. Îmi face plăcere ca, în spiritul acestei rubrici, să pomenesc câteva exemple:

Sir Isaac Newton, patriarhul gravitaţiei, al legilor mişcării şi al calculul matematic, a lăsat scris: „Am convingerea fundamentală că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, scris de oameni insuflaţi de Dumnezeu. Studiez zilnic Biblia”, punctând tranşant: „Ateismul nu are sens. Când mă uit la sistemul solar, văd Pământul aflat la di