Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Phoenix Şimleu începe spectacolul la fileu

Publicat in Magazin Salajean, joi 10 octombrie 2013 ·

Sâmbătă, ora 17, Sala Sporturilor din Piatra Neamţ

VCM LPS Piatra Neamţ – Phoenix Şimleu

Phoenix Şimleu Silvaniei debutează la finalul acestei săptămâni în noul sezon al Diviziei A1 la volei masculin, urmând să întâlnească, în deplasare, VCM LPS Piatra Neamţ. Cele două formaţii s-au întâlnit şi în sezonul trecut, tot în prima fază a Cupei României, câştig de cauză având şimleuanii pregătiţi de Mircea Abraham şi Marius Oniga.

“Meciurile de pregătire dinaintea sezonului au fost benefice, însă, în ultimele zece zile am avut nu mai puţin de 5 jucători accidentaţi. În proporţie de 80 la sută, aceştia s-au refăcut şi sper ca echipă să aibă o evoluţie cât mai bună la Piatra Neamţ. Având în vedere numărul mare de accidentări, nu ne-am putut pregăti la intensitate maximă şi am fost nevoit să fac tot felul de improvizaţii. Mergem încrezători la Paitra Neamţ şi sperăm să facem un joc bun”, ne-a precizat antrenorul Mircea Abraham.

De cealaltă parte, tehnicianul nemţenilor, Dan Gavril, este de părere că Şimleul are prima şansă la calificarea în faza a II-a. “Şimleul porneşte ca favorită în această dublă, fiindcă noi avem un lot tânăr, schimbat faţă de sezonul trecut. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la ora meciului”, a spus Gavril.

Meciul din cadrul primei faze a Cupei României, dintre VCM LPS Piatra Neamţ şi Phoenix Şimleu Silvaniei, este programat sâmbătă ,de la ora 17, în Sala Sporturilor din Piatra Neamţ, urmând ca returul să aibă loc în 23 octombrie, la Şimleu.

Antrenorul Mircea Abraham nu va putea conta sâmbătă pe universalul Cristian Pop. După ce a suferit o ruptură de tendon la piciorul drept, în timpul turneului de la Zalău, voleibalistul Şimleului a fost nevoit să suporte, miercuri, o intervenţie chirurgicală la o Clinică din Timişoara. Acesta va putea reveni pe teren abia peste şase luni.

În prima fază a Cupei României mai

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre reducerile de personal de la Senat: Probabil că ştia domnul Bolojan foarte bine câţi angajaţi sunt în plus / Sunt convins că a făcut o analiză – dacă taie frunze la câini, foarte bine că fac această reducere

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că probabil că Ilie Bolojan ştie exact câte persoane trebuie disponibilizate la Senat, având în vedere că această instituţie a fost condusă în ultimii 10 ani de liberali. ”I-o fi spus domn

Oscar 2025. Sebastian Stan nominalizat pentru „cel mai bun actor în rol principal” / „Emilia Pérez” şi „The Brutalist” domină lista

Mediafax acum o ora
Nominalizările pentru cea de-a 97-a ediţie a Premiilor Oscar au fost anunţate joi. „Emilia Pérez”, „The Brutalist” şi „Wicked” au dominat lista. Actorul cu origini române Sebastian Stan este nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol princip

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat post-mortem pe Cornel Oţelea, în semn de omagiu pentru excepţionala sa carieră sportivă şi pentru întreaga activitate desfăşurată, atât în calitate de jucător, cât şi de antrenor

News.ro acum 59 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi, decretul de decorare post-mortem a domnului general de brigadă în retragere Cornel Oţelea, în semn de omagiu pentru excepţionala carieră sportivă şi pentru întreaga activitate desfăşurată, atât în calitate d

Turcan: Lupta pe care Bolojan o duce pentru reducerea cheltuielilor statului nu este împotriva oamenilor din sistemul public, ci pentru ca statul să fie mai eficient, economia privată să funcţioneze şi angajaţii din privat să aibă locuri de muncă

News.ro acum 32 minute
Deputatul PNL Raluca Turcan, fost ministru al Culturii, afirmă joi că lupta pe care preşedintele Senatului, liderul PNL Ilie Bolojan o duce pentru reducerea cheltuielilor statului nu este împotriva oamenilor din sistemul public, ci pentru ca statul

Braşov: O femeie de 35 de ani, cercetată pentru că ar fi furat 200.000 lei dintr-o casă

Mediafax acum 18 minute
IPJ Braşov anunţă joi că poliţiştii au reuşit identificarea unei persoane, bănuită că, în cursul anului trecut, ar fi sustras suma de aproximativ 200.000 de lei. În acest caz, poliţiştii au făcut trei percheziţie domiciliare, la adrese situate în ju

MIPE: Peste 400 apeluri de proiecte, în valoare de 12,8 miliarde euro, vor fi deschise în acest an

Mediafax acum 18 minute
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a publicat joi calendarul apelurilor de proiecte care vor fi lansate în acest an în cadrul programelor prin care este implementată Politica de Coeziune 2021-2027. Este vorba de 432 apeluri în v

SURSE Ședință în PNL pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Membrii Partidului Național Liberat se reunesc, duminică, în Consiliul Naţional al Partidului Naţional Liberal, începând cu ora 11.00, pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu, ca şi candidat la alegerile prezidenţiale din luna mai. Potrivit

Oficial Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, reținut de procurorii DNA! Ce acuzații i se aduc

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 ianuarie 2

Ce să faci în București pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române

Libertatea acum o ora
Pe 24 ianuarie, ziua în care este sărbătorită Mica Unire, locuitorii pot vizita gratuit mai multe muzee din structura Muzeului Municipiului București.

O femeie din Suceava a sunat la 112, după ce a donat un palton cu 4.000 de euro în el

Libertatea acum 44 minute
O femeie în vârstă de 88 de ani, din Suceava, a sunat la 112 la aproape două săptămâni după ce a donat un palton și şi-a amintit faptul că a pus în el suma de aproape 4.000 de euro, pe care a strâns-o de-a lungul timpului, potrivit Inspectoratului d

Vremea

București
acum

joi

2°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/7°
dum.

6°/11°
Iasi
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/7°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/11°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

6°/10°
sâm.

6°/8°
dum.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/5°
vin.

3°/6°
sâm.

1°/6°
dum.

1°/8°
Timisoara
acum

joi

1°/10°
vin.

5°/8°
sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°