Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Avem posibilitatea creşterii cu 3-4 % în 2014 a fondului de salarii din sistemul public

Publicat in Ziua de Cluj, joi 10 octombrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că este posibilă majorarea fondului de salarii din sistemul public cu până la 4 la sută în 2014, urmând să se decidă dacă din aceşti bani vor fi mărite salariile cele mai mici din administraţia publică sau va fi acoperit impactul negativ al reducerii CAS.

"Avem o posibilitate de creştere de circa 3-4 la sută a fondului de salarii. Or asta trebuie să decidem până la sfârşitul lunii, dacă mai mărim salariile cele mai mici din administraţia publică sau dacă încercăm să acoperim impactul negativ al reducerii CAS. Este o chestiune pe care o dezbatem în această perioadă în cadrul Ministerului de Finanţe şi cu ceilalţi miniştri, după care o discutăm la sfârşitul lunii cu delegaţia Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale", a declarat, joi, la Giurgiu, premierul Victor Ponta.

Ponta a spus că în prima şedinţă din noiembrie va fi adoptat în Guvern proiectul de buget şi va fi trimis la Parlament, care va avea cel puţin o lună în care să dezbată bugetul, să fie aprobat, în aşa fel încât în decembrie şi instituţiile publice să ştie practic pe ce se bazează în anul 2014.

Premierul a mai spus că "nu s-a tăiat nicio pensie" şi că există resurse bugetare pentru indexarea acestora cu un procent care va depăşi rata inflaţiei pe anul în curs.

"Vom reuşi anul viitor să indexăm şi pensiile. Nu s-a tăiat nicio pensie, dimpotrivă, o să crească pensiile, s-au indexat anul acesta cu rata inflaţiei şi anul viitor vor fi indexate cu mai mult decât rata inflaţiei, pentru că inflaţia la sfârşitul anului va fi foarte mică. Noi aveam calculat iniţial 3 - 3,5 la sută şi rata inflaţiei undeva spre 2 la sută", a declarat Victor Ponta.

Primul-ministru Victor Ponta, însoţit de vicepremierul Liviu Dragnea, a vizitat, joi, Portul Giurgiu pentru a asista la ceremonia de lansare la apă a patru nave multifuncţi

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum o ora
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 5 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Trump anunţă taxe vamale de 30% pentru importurile din UE

Adevarul acum 38 minute
SUA vor impune de la 1 august taxe vamale de 30% pe bunurile importate din UE și Mexic, a anunţat preşedintele american Donald Trump sâmbătă, în scrisori postate pe social media.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 48 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 32 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 59 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°