DEZVĂLUIRE-BOMBĂ! Cu documente... pe măsură! Jurnalistul Ovidiu Ohanesian nu conteneşte să lupte cu terorismul şi crima organizată internaţională care, în urma operaţiunii "Răpirea din Irak", i-au marcat în mod fundamental viaţa şi cariera. Demersul de care veţi afla în continuare şi probele care-l susţin, par mai degrabă desprinse dintr-un triller american, dar nu e aşa. Este o realitate crudă/cruntă. Realitatea care bate filmul. Realitatea care, pur şi simplu, ÎŢI... DĂ FIORI.
După câte se ştie, Ohanesian este unul dintre cei trei jurnalişti (poate singurul) care, în anul 2005, a simţit (cu adevărat) moartea cu pistolul (automat) la tâmplă, pe timpul faimoasei şi controversatei operaţiuni top-secret numite "Răpirea din Irak". Pentru că de peste cinci ani, pe site-urile INTERPOL, teroristul internaţional (de cetăţenie americană) Mohammad Munaf, condamnat în România (alături de Omar Hayssam) la ani grei de închisoare, nu este prins şi încarcerat, Ohanesian a încercat să ajute Interpolul. El spune însă că s-a străduit să contacteze direct sau telefonic structura Interpol România ca să-i ofere dovezi/spijin pentru a putea fi capturat şi adus în România misteriosul terorist Munaf (condamnat împreună cu Hayssam la ani grei de închisoare). Pentru că nu a avut sorţi de izbândă, Ohanesian s-a hotărât să-i notifice (o notificare care "bate şaua" şi pentru a pricepe alte structuri direct sau interesate din statul român şi din statul american -prin Ambasada SUA la Bucureşti), depunând la IGPR documente/dovezi mai mult decât grăitoare ("explozive").
Ce le-a scris Ohanesian celor de la INTERPOL (doc notificare ohanesian)
Am intrat în posesia acestor dovezi, în preambului cărora el spune: "În urma discuţiei telefonice purtate cu angajaţii dvs în data de 07.10.2013 şi a refuzului acestora de a primi informaţii concludente despre tero