Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au tinut de cuvant: Astazi se reia circulatia pe doua poduri ale Centurii de Vest

Publicat in PHonline, joi 10 octombrie 2013 ·

Urmare a măsurilor luate în cadrul comandamentului organizat de prim-ministrul Victor Ponta în data de 04.10.2013, astăzi la orele 17:00, se reia circulaţia pe două poduri ale Centurii de Vest a Municipiului Ploieşti. Astfel, se va trece din nou la circulaţia pe 4 benzi, permiţând în acelaşi timp şi folosirea bretelei de coborâre către Municipiul Ploieşti. Ultimul pod va fi dat în folosinţă pe data de 15.11.2013, în următoarele 3 nopţi finalizându-se montarea celor 26 de grinzi prefabricate peste calea ferată dublu electrificată Bucureşti – Ploieşti - Braşov.

Informatii de background

Premierul Victor Ponta s-a aflat, vineri, pe santierul Centurii de Vest a Ploiestiului, acolo unde se executa lucrari de reparatii incepute in 2010. Primul ministru le-a cerut constructorilor sa finalizeze cat mai urgent aceste lucrari, intrucat drumul leaga Bucurestiul de Valea Prahovei este de o importanta majora pentru desfasurarea traficului in conditii normale.

"Nu vreti sa dam mai repede drumul aici? Trec 100.000 de masini pe zi, pe aici, haideti sa dam drumul la circulatie", s-a adresat Victor Ponta sefilor de santier. Pana la sfarsitul vizitei, primul ministru a reusit sa obtina un termen de finalizare a lucrarilor: 15 noiembrie.

"De aceea am venit aici. Și eu folosesc acest drum, așa cum îl folosesc mii și zeci de mii de bucureșteni, și am vrut să aflu exact ce se întâmplă. Pe cele două podurise va putea circula incepand din 10 octombrie se poate circula; mă gândesc că toți oamenii aceștia care trec ca și mine pe aici se întreabă când este gata. Deci atunci este gata." a mai spus Ponta.

Urmare a măsurilor luate în cadrul comandamentului organizat de prim-ministrul Victor Ponta în data de 04.10.2013, astăzi la orele 17:00, se reia circulaţia pe două poduri ale Centurii de Vest a Municipiului Ploieşti. Astfel, se v

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu / George Simion: Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională/ Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu - FOTO, VIDEO

News.ro acum 26 minute
Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de u

Incendiu la subsolul Spitalului Municipal Călărași. A fost activat planul roșu de intervenție / Pacienții nu au fost evacuați

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-o cameră administrativă aflată la subsolul Spitalului Municipal Călăraşi, informează IGSU. Nu s-au evacuat pacienții din spital, incendiul fiind localizat şi ulterior stins, precizează autoritățile. „Având în ved

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 3 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Comisia Europeană a transferat României fonduri europene de 1,12 miliarde euro, reprezentând rambursări provenite din Fondul European de Garantare Agricolă

News.ro acum 54 minute
În conturile statului român au fost transferate 1,12 miliarde euro, fonduri europene reprezentând rambursări provenite din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), anunţă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). ”În conformita

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 3 ore
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Crin Antonescu va fi singurul candidat măsurat în sondajul coaliţiei - surse

News.ro acum o ora
Crin Antonescu va fi singurul candidat măsurat în sondajul coaliţiei, potrivit unor surse oficiale, analiza sociologică urmând să trendul şi voinţa politică, cum s-au mutat voturile şi profilul candidatului, comparativ cu celelalte personalităţi car

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum o ora
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum 3 ore
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Anca Todoni joacă duminică în primul tur la Australian Open, pe Rod Laver Arena

News.ro acum o ora
Anca Todoni, locul 110 WTA, venită din calificări, va evolua, duminică, în primul tur la Australian Open, conform programului anunţat de organizatori. Todoni o va înfrunta pe favorita 5, jucătoarea chineză Qinwen Zheng, numărul 5 WTA. Meciul va fi p

Vremea

București
acum

12°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/10°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/9°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°