Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PREȘEDINTELE PPE, Wilfried Martens, a MURIT azi-noapte, la vârsta de 77 de ani

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 10 octombrie 2013 ·

Fostul premier belgian şi preşedinte al Partidului Popular European, Wilfried Martens, a decedat în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 77 de ani, potirvit AF, citată de Agerpres. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Wilfried Martens a anunţat, marţi, că renunţă temporar la funcţia de preşedinte al PPE din cauza stării sale de sănătate.

El a deţinut funcţia de preşedinte al PPE din 1990.

Până în prezent nu s-au furnizat amănunte privind cauzele decesului, dar se ştie că fostul premier a suferit multă vreme din cauza unor probleme cardiace. De asemenea, el a fost spitalizat de urgenţă la sfârşitul lui august din cauza unor probleme de coagulare sanguină.

Wilfried Martens a murit la locuinţa sa din Lokeren în prezenţa soţiei şi a copiilor. Funeraliile sale vor avea loc sâmbătă, 19 octombrie, la catedrala Saint Bavon din Gand.

Niciun om politic belgian nu a condus atâtea guverne şi nu a fost prim-ministru atât de mult de timp ca Wilfried Martens, care a deţinut această funcţie fără întrerupere între 1979 şi 1992, cu excepţia unei perioade de opt luni în 1981.

Aflat în fruntea unei coaliţii formate de social-creştini şi liberali, a luat parte direct la evoluţia federală a Belgiei, concretizând realizarea regiunilor valonă şi flamandă în 1980.

Wilfried Martens s-a născut la 19 aprilie 1936 la Sleidinge, la nord de Gand, într-o familie de mici agricultori. A fost cel mai mare dintre cei şapte fraţi şi a rămas orfan de tată încă de la vârsta de şapte ani. A fost doctor în drept, licenţiat în notariat şi filosofie şi s-a remarcat prin activitatea în cadrul Asociaţiei studenţilor flamanzi (VVS) şi a Asociaţiei studenţilor catolici flamanzi (KVHV).

Ulterior va deveni membru de frunte al „Vlaamse Volksbeweging (VVB)”, mişcare care va organiza cele două marşuri flamande spre Bruxelles, în lunile octombrie

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Începe perioada electorală pentru alegerile prezidențiale / În această săptămână se constituie Biroul Electoral Central / Candidaturile trebuie depuse până în 15 martie

G4Media acum 52 minute
Perioada electorală pentru alegerile prezidenţiale începe în această săptămână când va fi constituit Biroul Electoral Central, transmite Agerpres. Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai. Biroul Electo

Doi oameni au murit după ce o mașină s-a lovit de un TIR pe Centura București, în zona localității Glina

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, 17 noiembrie, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300

Premierul britanic se oferă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina. „Este o chestiune existenţială pentru întreaga Europă”

HotNews acum 53 minute
Premierul britanic Keir Starmer a declarat duminică că este gata să trimită trupe britanice în Ucraina ca parte a oricărei forţe de menţinere a păcii după război, încercând să arate Statelor Unite că naţiunile europene ar trebui să aibă un rol în di

Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite, în contextul existenţei perspectivei unor negocieri de pace / Mai devreme, liderul ucrainean avertiza: "Credem că Putin va declara război NATO" - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite duminică seară, în contextul intensificării perspectivei unor posibile negocieri care să pună capăt războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează AP. Preşedintele am

Opoziția depune luni în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Ce șanse sunt să treacă

Adevarul acum o ora
Moţiunea de cenzură denumită "Premierul NORDIS trebuie să plece!" anunţată de AUR în urmă cu o săptămână şi semnată de 125 de parlamentari AUR şi S.O.S. urmează să fie depusă, luni, la Parlament.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

CNAB - Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei / Unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavelor

News.ro acum o ora
Traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei, anunţă luni Compania Naţională de Aeroporturi Bucureăti (CNAB), care precizează că unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aer

Preotul acuzat că a fost plantat de Rusia în BOR, suspectat că și-a incendiat singur mașina: percheziții la locuința lui Ciprian Mega

Adevarul acum 33 minute
Preotul Ciprian Mega, acuzat că a fost plantat în Biserica Ortodoxă a României (BOR) de către Biserica Ortodoxă Rusă, este suspectat că și-a incendiat singur mașina.

CFR Călători Tren deraiat între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului. Trafic feroviat blocat

Ziua Constanta acum 19 minute
Un tren a deraiat în cursul acestei dimineți, 17 februarie 2025, între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului. Potrivit CFR Călători, în jurul orei 08:20, pe raza teritorială a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov, trenul R 4504, remorcat cu lo

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 52 minute
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°