Ea l-a înlocuit pe Constantin Ghica, care s-a înscris în PDL. Declarațiile privind motivul plecării lui Ghica din PER, a celor 100 de membri și demisiile acestora sunt contrazise de ecologiști.
Joi, 10 octombrie, Partidul Ecologist Român (PER), filiala Roman, a susţinut o conferinţă de presă în care a fost prezentat noul preşedinte al organizației, Camelia Duca. La eveniment au participat Cristi Manolache, prim-vicepreşedinte naţional al PER, Valerică Frăţilă, prim-vipreşedinte al PER Neamţ, Vasile Izvoran, secretar regional al PER, Camelia Duca, preşedinte PER Roman, Mihai Cozma, preşedinte PER Neamţ, şi Ciprian Avasiloaei, preşedinte PER Girov.
“Am început o reinventariere a filialelor judeţene şi municipale. Am constatat, cu dezamăgire, ca şi la Roman, că erau mulţi preşedinţi de filiale care aveau diferite înţelegeri, prietenii, interese, la nivel local, mai puţin acel interes de a construi, de a organiza, de a structura un partid la nivel local sau judeţean. Nu ne este uşor, pentru că în spatele nostru nu stau oameni cu valize cu bani, care să susţină această cauză. PER doreşte să facă un alt fel de politică. Avem oameni care au reuşit în plan profesional şi care trebuie să reuşească şi în viaţa politică. Dorim să ne îndreptăm spre cei care nu au făcut politică până acum şi să-i atragem în rândul nostru. În ceea ce-l priveşte pe domnul Ghica, înainte de a-şi anunţa plecarea la PDL, noi eliberasem o împuternicire de la Biroul Permanent Naţional, ca, la PER Roman, să ne reprezinte ca preşedinte Camelia Duca. În momentul în care domnul Ghica a făcut pasul spre PDL, el nu mai avea calitatea de preşedinte. Am făcut o analiză a rezultatelor şi implicarea fiecărui preşedinte la nivel local şi am constatat că aici există o prietenie între domnul Ghica şi alte partide”, a apreciat Cristi Manolache. Acesta a menţionat faptul că, la alegerile parlamentare, C