Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazanciuc: "Toţi am plecat de la ideea că acest acord trebuie să funcţioneze"

Publicat in Bursa, joi 10 octombrie 2013 ·

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că, la întâlnirea cu reprezentanţi ai Preşedinţiei, premisa de la care s-a pornit a fost că acordul preşedinte-premier "trebuie să funcţioneze", că "cei din jurul mesei au venit şi au plecat optimişti", iar în câteva zile va fi o nouă discuţie la nivel tehnic.

"Nu aş putea vorbi despre negocieri, ci despre un dialog. Acest document, acordul dintre preşedinte şi premier, are în curprinsul lui un articol referitor la un mecanism de soluţionare a disputelor. Preşedintele, apelând la acest mecanism, a avut loc astăzi această întâlnire între reprezentanţii premierului şi ai preşedintelui. Din punctul meu de vedere, a fost un model de dialog între reprezentanţii unor instituţii. Toţi cei prezenţi am plecat de la ideea că acest acord trebuie să funcţioneze, că trebuie să găsim soluţii în aşa fel încât buna funcţionare a instituţiilor statului să fie asigurată şi prin acest mecanism stabilit în acord. Un exemplu, cred, de întâlnire, de dialog, în care fiecare parte şi-a expus propiile evaluări cu privire la modul în care a funcţionat până acum acordul, dar, în esenţă, a fost o întâlnire în care am convenit că trebuie să mergem mai departe cu acest acord şi trebuie să găsim soluţii în acest sens", a precizat ministrul Justiţiei, ieri seară, la un post de televiziune.

El a adăugat că fiecare dintre părţi a făcut propria evaluare, că urmează să fie analizată evaluarea făcută de partenerii de dialog şi în câteva zile să aibă loc o nouă întâlnire la nivel tehnic.

F.A. Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că, la întâlnirea cu reprezentanţi ai Preşedinţiei, premisa de la care s-a pornit a fost că acordul preşedinte-premier "trebuie să funcţioneze", că "cei din jurul mesei au venit şi au plecat optimişti", iar în câteva zile va fi o nouă discuţie la nivel tehnic.

"Nu aş putea vorbi despre negocier

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 54 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°