Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toamna readuce curajul vânzătorilor: după o scădere-record în primele 8 luni, prețurile revin pe creștere ușoară

Publicat in Ziua de Vest, joi 10 octombrie 2013 ·

În primele opt luni din 2013, apartamentele noi și vechi scoase la vânzare în întreaga țară s-au ieftinit cu o marjă-record - de 6,95% - comparativ cu ultimii doi ani (după o scădere de 4% pe tot parcursul lui 2011 și una de 1,3% în 2012).

Prima lună de toamnă însă, recunoscută în mod tradițional pentru „retrezirea” pieței imobiliare, s-a remarcat printr-o tendință de stabilizare a acestui segment. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, prețul mediu cerut în septembrie la nivel național a crescut ușor, cu 0,1%, de la 910 euro pe metru pătrat în august, la 911 euro pe metru pătrat (valoare cu 5,4% mai mică decât cea înregistrată în perioada similară a anului trecut). Deși tendința de majorare consemnată la nivel național poate fi considerată neglijabilă, interesant este că în marile orașe, acolo unde cererea de locuințe este mai mare, ea a fost resimțită vizibil mai acut. Astfel, dintre cele cinci centre urbane analizate în detaliu, trei s-au înscris pe un trend ascendent al prețurilor.

Timișoara

În orașul de pe Bega, pretențiile proprietarilor au rămas constante per ansamblu; în septembrie, Indicele Imobiliare.ro s-a menținut la valoarea de 802 euro pe metru pătrat util consemnată și în luna august pentru apartamentele disponibile spre vânzare în Timișoara. Cu toate acestea, locuințele nou-construite au înregistrat un recul important față de luna precedentă, de la 879, la 835 de euro pe metru pătrat util. Acest declin vine însă să contrabalanseze „saltul” făcut în luna august, când locuințele de pe acest segment s-au apreciat cu 5,9%, de la un nivel de 830 de euro pe metru pătrat. În septembrie, apartamentele vechi din Timișoara s-au apreciat cu 0,8%, de la 791, la 797 de euro pe metru pătrat.

Brașov

Orașul de la poalele Tâmpei se situează pe primul loc în topul scumpirilor consemnate în luna septembrie, conform Imobiliare.ro. Prețul mediu so

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum o ora
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 3 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Donald Trump a împlinit 78 de ani. Rivalul său Joe Biden i-a transmis un mesaj cu subînțeles: ”Vârsta este doar un număr"

Ziare.com acum 33 minute
Donald Trump împlineşte vineri, 14 iunie, 78 de ani. Aniversarea sa le reamintește alegătorilor că cei doi reprezentanţi ai principalelor partide care candidează în acest an la preşedinţia SUA sunt cei mai în vârstă candidaţi care au încercat vreoda

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum 3 ore
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 3 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 6 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/18°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°