Astăzi, între orele 10 şi 14, reprezentantul Instituţiei Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Ploieşti acordă audienţe la sediul Prefecturii Buzău.
La această instuţie poate apela orice persoană care se simte nedreptăţită de faptele unui funcţionar public din autorităţile centrale ori locale.
Acordarea audienţelor este gratuită, iar cererile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru. Pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea, toate persoanele care se prezintă vor fi primite în audienţă. Persoanele care solicită audienţă trebuie să prezinte şi documente referitoare la problema sesizată.
Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu), drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la cerere se anexează actele doveditoare, în copie. ●
Astăzi, între orele 10 şi 14, reprezentantul Instituţiei Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Ploieşti acordă audienţe la sediul Prefecturii Buzău.
La această instuţie poate apela orice persoană care se simte nedreptăţită de faptele unui funcţionar public din autorităţile centrale ori locale.
Acordarea audienţelor este gratuită, iar cererile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru. Pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea, toate persoanele care se prezintă vor fi primite în audienţă. Persoanele care solicită au