Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DER SPIEGEL: Guvernul României este în CRIZĂ. Lupta dintre Victor Ponta și Traian Băsescu continuă

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 10 octombrie 2013 ·

Jurnaliștii germani au publicat ieri, în ediția online, o analiză a situației politice din România, pornind de la scandalul creat de trimiterea în judecată a vicepremierului Liviu Dragnea în dosarul fraudării referendumului din 2012.

Sub titlul "Acuzații de fraudă la adresa vicepremierului român", cotidianul german trece în revistă principalele probleme cu care se confruntă guvernul condus de Victor Ponta: trimiterea în judecată a vicepremierului Liviu Dragnea și demisia ministrului Economiei, Varujan Vosganian, în contextul unei anchete a procurorilor anticorupție. Jurnaliștii germani amintesc că această situație de criză cu care se confruntă Executivul vine pe fundalul confruntărilor permanente din premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu.

"În iulie 2012, guvernul de centru-stânga din România l-a acuzat pe președintele Traian Băsescu că a încălcat Constituția și că a încercat să influențeze justiția. Într-un referendum controversat, românii au fost chemați să decidă suspendarea președintelui, dar referendumul a eșuat, iar acum are consecințe grave pentru guvern. Vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat de fraudă electorală, după ce ar fi coordonat un sistem complex de mobilizarea a românilor la referendum și de a crește procentul de prezență la vot. Pe lângă Liviu Dragnea, alte 74 de persoane sunt acuzate, printre acestea numărându-se membri ai filialelor locale ale PSD și membri ai comisiilor de la secțiile de vot. Premierul Victor Ponta îl acuză pe președintele Traian Băsescu că s-ar afla în spatele acestei anchete privind fraudarea referendumului", mai scriu jurnaliștii de la Der Spiegel.

Cotidianul german mai precizează, în finalul articolului, că din cauza problemelor din sistemul juridic aderarea României la spațiul Schengen a fost amânată.

"Sistemul judiciar reprezintă o problemă-cheie în dezbaterea privind

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pe patru săptămâni / Cum va fi vremea în minivacanța de Rusalii

HotNews acum 3 ore
Vremea va fi mai rece decât este normal pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni, urmate de o încălzire ce va aduce temperaturi ușor mai mari decât media obișnuită, în special în prima săptămână din luna iunie, potrivit prognozei

Administrația Trump închide baza de date privind dezastrele climatice

Mediafax acum o ora
Administrația Donald Trump a anunțat joi că va înceta să mai contribuie la baza de date veche de peste 40 de ani care urmărește dezastrele climatice. Practic, este o altă consecință a reducerilor semnificative de finanțare a Administrației Naționale

Bărbat suspectat de crimă găsit spânzurat în arestul Poliţiei Gorj. Pe corp nu sunt semne de violenţă

News.ro acum 20 minute
Un bărbat suspectat de crimă şi aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă (CRAP) al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj a fost găsit spânzurat, în noaptea de joi spre vineri, el având în jurul gâtului firul telefonului existent în cel

Grindeanu anunță atribuirea contractului pentru proiectarea drumului de mare viteză București-Giurgiu

Gandul acum 59 minute
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a atribuit contractul pentru proiectarea drumului de mare viteză București-Giurgiu. Este anunțul ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a precizat că acest contract a fost obținut de o asoc

METEO. Cod galben de vânt în patru județe din Moldova. Vreme deosebit de rece în toată țara

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, Codul galben de vânt este valabil vineri între orele 10.00 și 20.00 în județele Vaslui, Bacău, Vrancea și Galați. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…60 km/h. Temporar vor fi intensificări ale vântului și în restul r

Salina Praid este închisă turiștilor din cauza infiltrațiilor. Pompierii acționează de patru zile pentru evacuarea apei

Adevarul acum 49 minute
Salina Praid este închisă turiștilor și vineri, 9 mai, din cauza infiltrațiilor produse în urma ploilor torențiale din ultima perioadă. Pompierii acţionează de trei nopţi şi patru zile pentru evacuarea apei.

Sebastian Burduja cere amânarea termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune din PNRR: La 1 ianuarie 2026 ar trebui să închidem încă 1.755 MW

Gandul acum o ora
„Securitatea energetică a României NU este negociabilă. De la începutul mandatului meu, am refuzat să accept închiderea grupurilor pe cărbune, în lipsa unor capacităţi noi echivalente de producţie în bandă”, scrie ministrul Energiei pe pagina sa de

De ce e descris noul papă Leon al XIV-lea drept „cel mai puțin american dintre americani”

HotNews acum o ora
Născut la Chicago într-o familie cu rădăcini italiene, franceze și spaniole, cardinalul Robert Francis Prevost, noul papă Leon al XIV-lea, va fi doar al doilea suveran pontif provenit din Americi și primul din Statele Unite, însă revista Time îl des

Curtea Constituțională discută vineri cererea de anulare a alegerilor

HotNews acum 4 ore
Curtea Constituțională va analiza vineri cererea de anularea a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminica trecută, potrivit programului de pe site-ul CCR. Potrivit programului, Curtea Constituțională va discuta, în ședința programată să în

Ministrul dezvoltării, Cseke Attila: intră în vigoare măsurile de eficientizare a construcţiilor

BusinessMagazin acum 2 ore
Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, anunţă că intră în vigoare măsurile de eficientizare şi debirocratizare ale construcţiilor.

Vremea

București
acum

15°
vin.

13°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/18°
Iasi
acum

vin.

7°/13°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/11°
lun.

4°/15°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/10°
lun.

3°/14°
Timisoara
acum

14°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/18°
lun.

5°/17°