Pe unii ţărani bănăţeni care au devenit scriitori cu talent real i-am cunoscut personal prin anii 1950, când eram, corespondent R.L. la Timişoara, unde frecventam foarte des filiala Uniunii Scriitorilor, care îl avea, ca funcţionar, pe prolificul scriitor Mircea Şerbănescu, trecut în veşnicie la vârsta de aproape 92 de ani, nu fără a lăsa în urmă o operă copleşitoare: peste 50 de volume cu povestiri, amintiri, schiţe, romane. Ei bine, la Mircea Şerbănescu - devenit între timp şi colaborator al ziarului nostru R.L. - venea deseori un ţăran din zona Oraviţei, numit Ioan Românul. Avea pe braţ o straiţă, iar în ea un manuscris cu o povestire din lumea satului său, dar şi o glajă cu răchie. Apoi, aşeza pe masă, domol, ca într-un ritual, ceapă roşie şi o bucată considerabilă de slănină, lângă felii de pâine coaptă pe vatra cuptorului. “Toate - zicea el, molcom - ca să nu le cadă greu la stomac criticilor conţinutul manuscrisului” pe care avea să-l citească seara la şedinţa cenaclului.

Popasul lui Eminescu în Comloşul Mare

Ei bine, Ioan Românul nu era un scriitor singular în lumea satului bănăţean, unde mulţi ţărani, mari iubitori de carte, îşi încropeau în case adevărate biblioteci. Dascălul şi publicistul Traian Galetaru din Timişoara, în cuprinsul volumului său, intitulat ,,Caligrame”, ne vorbeşte despre un eveniment literar deosebit, care a avut loc în comuna Comloşul Mare - un adevărat orăşel, vizitat şi de mine, cu bucurie, prin anii 1960. Se vorbea atunci, ca de o amintire scumpă ce dăinua peste timp, despre popasul în satul lor al poetului Mihai Eminescu, pe când era în trupa de teatru a lui Pascaly. Se povestea în sat cum că poetul ar fi fost culcat în casa părinţilor lui Iulian Grozescu (1830-1872), devenit în timp prim redactor al revistei ,,Familia” a lui Iosif Vulcan, unde, apoi - ca să vezi destinul! - a debutat marele poet. Interesant este că î