Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Camerele video petru rovinietă nu funcţionează în Sălaj

Publicat in Magazin Salajean, vineri 11 octombrie 2013 ·

Montată în urmă cu câteva luni pe DN1F, pe tronsonul dintre Românaşi şi Poarta Sălajului, singura cameră video pentru depistarea autovehiculele care circulă fără roviniete nu este nici acum funcţională.

După cum ne-a declarat Mircea Crişan, directorul Secţiei Drumuri Naţionale Sălaj, camera fost aplasată pe un stâlp, în vara acestui an, fără a fi stabilit un termen precis pentru punerea ei în funcţiune. Oficialul Secţia Sălaj susţine că dispozitive similare ar trebui amplasate pe toate drumurile naţionale care traversează Sălajul, însă acest lucru este îngreunat de costurile mari pe care le implică.

„Probabil, în perioada următoare, va mai fi montată o cameră video pentru depistarea celor care circulă fără rovinietă, pe DN 1C, în Glod, întrucât drumul este unul intens circulat”, a mai spus Crişan.

După ce va deveni funcţională, un astfel de cititor de roviniete va înregistra, în momentul în care o maşină trece prin dreptul ei, numărul de înmatriculare al acesteia şi îl va introduce automat în baza de date, pentru a face verificarea. În cazul în care se constată că pentru autovehiculul în cauză nu a fost achiziţionată rovinieta, şoferul va primi acasă o amendă.

Amenda, între 250 şi 4.500 de lei

Valoarea ei variază între 250 şi 4.500 de lei, în funcţie de tipul autovehiculului. Astfel, pentru autoturisme, amenda este de 250 de lei, dacă este plătită în 48 de ore de la înştiinţare, respectiv de 500 de lei, după această perioadă. În cazul autovehiculelor de transport marfă, cu tonaj mai mic sau egal cu 3,5 tone, amenda minimă este 750 de lei, iar cea maximă, de 1.250 de lei, iar pentru cele cu tonaj cuprins între 3,5 şi 7,5 tone, de minim 1.250 de lei şi maxim 1.750 de lei. Pentru vehiculele de transport cu cel puţin 23 de locuri şi vehicule cu tonaj mai mic de 12 tone, amenda este cuprinsă între 1.750 şi 2.250 de lei. Amenda pentru vehi

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 31 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 16 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 12 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°