Când au intrat în Parlamentul de la Atena, adică pe tărâmurile pe care s-a născut democraţia, abia dacă le reţineam numele: Zori Aurii. Suna aşa, a la slogan turistic, te ducea cu gândul la plajele Greciei şi la vacanţe. Număram mandatele deputaţilor proaspăt aleşi şi nu prea înţelegeam. Extrema-dreaptă, în Parlamentul elen? Ei, bine, da. Cetăţenii greci au protestat la adresa politicilor partidelor tradiţionale, pe care le apreciază drept falimentare, care le-au adus măsuri de austeritate fără precedent, votând pentru nevotaţi. Ştiţi, am mai auzit şi noi în România formula aia cu “votaţi-ne pe noi, a venit şi vremea noastră, că noi nu am fost până acum la putere, să demonstrăm ce putem”. Între timp, Zorile Aurii au început lupta pentru cucerirea inimilor şi a minţilor cât mai multor greci, organizându-se pentru a oferi ajutoare şi asistenţă celor în nevoie, într-o ţară în care sindicatele erau foarte puternice. Liderii Zorilor Aurii revendică moştenirea dictaturii coloneilor şi sapă la rădăcină sindicatele - acuzându-le că nu-şi mai protejează oamenii - comuniştii şi, evident, că-i la-ndemână, imigranţii, infiltrându-se în rândul clasei muncitoare deznădăjduite. E simplu, într-o ţară în care rata şomajului a atins recordul de 27,6%, să le spui debusolaţilor de austeritate că imigranţii sunt de vină că le-au luat locurile de muncă şi că vei găsi tu soluţia. Caracatiţa Zorilor Aurii s-a întins rapid, numai că a ajuns la crimă poate prea repede pentru planurile sale. Asasinarea unui raper antirasist a cam trezit Grecia din adormire, iar Zorile Aurii şi-au mai pierdut din strălucire. Dar nimeni nu poate spune că grecul de rând, care i-a votat pe liderii acestui partid, va fi convins prea uşor de nişte interceptări de convorbiri că problema cu extrema-dreaptă este una chiar serioasă. De obicei, Omenirea nu învaţă nimic din istorie.

De la Londra îl ascultăm o d