Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Titu Bojin se apără: Nu am nici o legătură cu firma acuzată în dosarul Apele Române

Publicat in News Timisoara, joi 10 octombrie 2013 ·

De două zile, numele şefului CJT, Titu Bojin, este implicat într-un scandal ce s-a lăsat cu descinderi la filiala locală a societăţii Apele Române. Cei de acolo, împreună cu o societate care a aparţinut soţiei şi finului lui Bojin, sunt acuzaţi de evaziune fiscală. Acesta se apără şi spune că nu are legătură cu scandalul.

Preşedinte al CJ Timiş şi al filialei judeţene a PSD, Titu Bojin a fost solicitat de autorităţile judiciare pentru a da anumite explicaţii legate de acuzaţiile de evaziune fiscală amintite. În dosar sunt implicate atât o firmă legată de numele Bojin, dar şi filiala Banat a Apelor Române, instituţie condusă ani buni de zile chiar de … Bojin.

Cel vizat se apără şi spune că nu e cazul să ne pronunţăm în acest dosar, cercetările fiind în curs, că firma respectivă nu a fost a sa, ci a soţiei şi finului său, dar a fost înstrăinată de peste doi an.

„Eu aş spune că deocamdată nu e cazul să ne pronunţăm. Va trebui să stăm liniştiţi şi calmi şi să vedem ce va fi. E o anchetă în derulare. E treaba celor care fac această anchetă. Este vorba despre o firmă care are contracte în legătură cu Apele. A fost firma soţiei, nu a fost firma mea. Nu am nicio implicare în ceea ce înseamnă perioada de doi ani şi jumătate de când firma a fost concesionată şi nu mai este a soţiei. Înţeleg că sunt nişte discuţii vizavi de modul de realizare a contabilităţii, pentru că este pe zona economică, a celor care au fost contabili şefi, a administratorului firmei, care va trebui să răspundă. Nu a fost niciun moment soţia administrator la firmă”

Titu Bojin

Scandalul e legat de concesionarea de către firma respectivă a două lacuri, unul la Dumbrăviţa şi la Ianova.

„Contractul a fost pentru folosirea luciului de apă de la Dumbrăviţa şi Ianova. Deci nu a fost un contract în sens comercial, pentru a face lucrări pentru Ape. A fost un contract prin c

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 58 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 18 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°