Adolescenta pakistaneză Malala Yousafzai, care militează pentru dreptul la educaţie, a obţinut prestigiosul premiu Saharov al Parlamentului European (PE), a anunţat preşedintele PE, Martin Schulz, citat de AFP.
Preşedinţii grupurilor politice din PE au ales în unanimitate să îi confere acest premiu tinerei care, în urmă cu un an, a fost ţinta unui atentat comis de talibani din cauza faptului că a militat în favoarea educaţiei fetelor, a precizat o sursă parlamentară.
"Parlamentul European salută puterea incredibilă a acestei fete", a declarat Schulz, citat într-un comunicat. "Malala apără cu îndrăzneală dreptul tuturor copiilor la educaţie", un "drept prea adeseori refuzat tinerelor fete", a adăugat el.
El trebuie să anunţe oficial desemnarea tinerei pakistaneze la ora 10.00 GMT (13.00, ora României) în faţa deputaţilor europeni reuniţi la Strasbourg.
De asemenea, numele adolescentei pakistaneze Malala Yousafzai este adeseori citat pentru obţinerea Premiului Nobel pentru Pace, care va fi anunţat vineri.
Ea a fost preferată americanului Edward Snowden, autorul unor dezvăluiri despre supravegherea electronică mondială efectuată de Statele Unite, şi unor opozanţi belaruşi încarceraţi.
Premiul Saharov pentru libertate de gândire, care va fi decernat la 20 noiembrie la Strasbourg, recompensează în fiecare an un apărător al drepturilor omului şi democraţiei.
Adolescenta pakistaneză Malala Yousafzai, care militează pentru dreptul la educaţie, a obţinut prestigiosul premiu Saharov al Parlamentului European (PE), a anunţat preşedintele PE, Martin Schulz, citat de AFP.
Preşedinţii grupurilor politice din PE au ales în unanimitate să îi confere acest premiu tinerei care, în urmă cu un an, a fost ţinta unui atentat comis de talibani din cauza faptului că a militat în favoarea educaţiei fetelor, a precizat o sursă parlamentară