Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră în lumea ştiinţei: A fost descoperit primul fragment de cometă pe Terra

Publicat in Actualitatea prahoveană, joi 10 octombrie 2013 ·

Cercetătorii au identificat, pentru prima dată, resturile unei comete care a explodat la intrarea în atmosfera Pămânutului, acum 28 de milioane de ani.

Descoperirea a fost realizată de cercetători de la Universitatea Witwatersrand, din Johannesburg, Africa de Sud.

Explozia a încălzit nisipul până la temperatura de 2.000 de grade Celsius, determinând formarea unei cantităţi mari de sticlă de siliciu galbenă.

O broşă a faraonului Tutankhamon a fost fasonată dintr-un astfel de material.

Cercetătorii au analizat o piatră neagră descoperită în anul 1996 de către un geolog egiptean într-o bucată de sticlă şi sunt convinşi că au descoperit "primul exemplar cunoscut dintr-un nucleu de cometă, nu doar un tip neobişnuit de meteorit".

Piatra de 30 de grame are "o compoziţie extraterestră". "Dacă o comparăm cu meteoriţii, care conţin doar 3% carbon, aceasta conţine 65% carbon", a explicat profesorul Jan Krammers de la departamentul de Geologie de la Universitatea din Johannesburg (UJ).

"Cometele ne vizitează în continuare cerul, ele sunt bulgări de zăpadă murdară, de gheaţă amestecată cu praf, dar niciodată până acum în istorie materialul provenind de la o cometă nu a fost găsit pe Terra", a spus profesorul David Block, coordonatorul Laboratorului de analiză a prafului cosmic de la Universitatea Wits.

Până la această descoperire, oamenii de ştiinţă au identificat doar praful bogat în carbon în gheaţa din Antarctica şi particule de praf microscopice în atmosfera terestră înaltă.

"NASA şi ESA au cheltuit miliarde de dolari pentru a recolta câteva miligrame de material dintr-o cometă şi să le aducă pe Terra, iar, acum, avem o abordare nouă (...) pentru a studia acest material fără a cheltui miliarde de dolari pentru a merge în spaţiu să le căutăm", a spus profesorul Kramers.

  Tags: stiinta cometa terra meteorit carbon cercetator st

Articolul in Actualitatea prahoveană >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristina Deleanu a murit. Actrița de teatru și film avea 84 de ani

HotNews acum 3 ore
Actrița Cristina Deleanu, soţia actorului Eugen Cristea, a murit la vârsta de 84 de ani. Anunțul a fost făcut joi dimineață de realizatoarea de televiziune Marina Almăşan, pe pagina sa de Facebook. „Cel mai vechi şi fidel colaborator al meu de la TV

TVR organizează două dezbateri electorale. Nicușor Dan a confirmat prezența

Gandul acum 47 minute
Televiziunea Română (TVR) organizează, în zilele 15-16 mai, două emisiuni de dezbatere pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan a confirmat că va participa joi, de la ora 21.00. George Simion nu a făcut niciun anunț, deocamdat

Mircea Fechet: „Un ECOTICHET de 7.500 euro este rezonabil și ar putea să facă diferența”

Gandul acum 36 minute
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a afirmat că un ecotichet „Rabla” în valoare de 7.500 de euro este rezonabil și ar putea să facă diferența atunci când românii trebuie să aleagă între un autoturism electric sau unul cu combust

George Simion: Din vina guvernelor neserioase, EcoFin ne va stopa în iunie fondurile europene

Mediafax acum o ora
Din vina guvernelor neserioase, EcoFin ne va stopa în iunie fondurile europene, afirmă George Simion, prezent joi la Bruxelles. „Din vina guvernelor neserioase, EcoFin ne va stopa în iunie fondurile europene”, scrie pe Facebook George Simion. Candid

Comunitatea evreiască din Arad se simte ameninţată după ultimele incidente cu morminte vandalizate: Cineva a studiat ce înseamnă acestea și are înclinații în direcția legionarilor

G4Media acum 2 ore
Comunitatea evreiască din Arad se simte ameninţată după ultimele incidente cu morminte vandalizate şi atrage atenţia că, de această dată, autorii au acţionat cunoscând semnificaţia unor inscripţii pe care le-au făcut pe monumente funerare, care au c

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Primul sondaj în care Nicușor Dan conduce în fața lui George Simion / Care este avansul, potrivit IRSOP

HotNews acum 3 ore
Nicușor Dan îl conduce pe George Simion cu patru procente în intențiile de vot, potrivit unui sondaj realizat IRSOP și furnizat HotNews. „Nicuşor Dan conduce pe trend crescător şi probabil va câştiga alegerile”, afirmă IRSOP, care a realizat un sond

Medic de la Ambulanța Bistrița Năsăud, reținut pentru agresiune sexuală

Ziua Constanta acum 4 ore
Un medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița a fost reținut pentru 24 de ore fiind suspectat de agresiune sexuală. Potrivit unor surse neoficiale, suspectul ar fi directorul medical al SAJ Bistrița. Conform IPJ Bistrița Năsăud, la data de

Accident crâncen în Mexic: cel puţin 21 de morţi şi mai mulţi răniţi, după un impact pe autostradă

Adevarul acum 2 ore
Accident deosebit de grav pe o autostradă din Mexic, în urma căruia cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva au fost rănite.

Preşedintele Academiei Române: Este fundamentală menţinerea acestei ţări şi a acestui popor pe traiectoria lui europeană. Şi poporul poate greşi dacă are conducători răi. Fără încredere în elita care conduce nu există nici speranţă

News.ro acum o ora
Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a afirmat, într-un interviu la Europa Liberă, că primul lucru care i se pare fundamental este „menţinerea acestei ţări şi menţinerea acestui popor pe traiectoria lui europeană”. Pop mai spune că trebuie

Vremea

București
acum

21°
joi

8°/23°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
dum.

7°/20°
Iasi
acum

20°
joi

10°/22°
vin.

5°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Constanta
acum

21°
joi

10°/21°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

7°/18°
vin.

5°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
joi

6°/21°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/19°