Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, susţine că nu a existat niciun fel de presiune politică cu privire la schimbarea procurorului Lucian Papici de la conducerea secţiei I din DNA. Acesta arată că propunerea i-a aparţinut în exclusivitate şi că s-a bazat pe discuţia cu procurorii acestei secţii.
Ministrul Justiţiei a declarat la Digi24 că premierul Victor Ponta „nu are niciun fel de amestec” în procedura de numire a celor doi procurori de la şefia secţiei I din DNA.
În privinţa discuţiei cu preşedintele Traian Băsescu, Robert Cazanciuc a spus că nu a fost posibilă din cauza „agendelor încărcate”.
„Am încercat să am acest tip de discuţie cu mult timp înainte de expirarea mandatului la secţia I, tocmai pentru a vedea exact ce soluţii viabile putem avea la nivelul conducerii secţiei. Au fost agende încărcate şi nu am reuşit o întâlnire în care să stabilim un mod de lucru”, a declarat Cazanciuc.
În plus, ministrul justiţiei a spus că nu a existat niciun fel de presiune cu privire la schimbarea magistraţilor de la DNA.
„Nici vorbă. Propunerea cu cei doi procurori îmi parţine în exclusivitate. Nu mi-a spus nimeni, nu mi-a sugerat nimeni să pun un anumit procuror sau altul la nivelul secţiei I. A fost bazată exclusiv pe dialogul avut de mine cu procurorii secţiei I din DNA şi nimic altceva”, a explicat ministrul.
„Mandatul domnului Papici la conducerea secţiei I a expirat după două mandate succesive şi nu mai putea fi numit în continuare. La momentul expirării acestui mandat se punea problema propunerii unor noi procurori pentru conducerea secţiei. În cadrul dialogului pe care eu l-am avut cu mai mulţi procurori din DNA în încercarea de a găsi o formulă de echipă la conducerea secţiei I, principala problemă ridicată de procurori nu a fost de natură salarială, materială, ci de natură