Premierul Victor Ponta vrea ca acordul de coabitare cu preşedintele Traian Băsescu să funcţioneze, a declarat în această dimineață la RFI, vicepremierul Liviu Dragnea. Sursa: Nicu Dîrdîiac
"Pactul de coabitare a fost necesar iniţial, pentru că, cel puţin aşa a părut, că acel document scris pe care premierul l-a respectat şi şi l-a asumat cu toată responsabilitatea şi l-a luat în serios a fost apreciat de cancelariile internaţionale şi a arătat că, în România, în 2013, va fi stabilitate, înţelegere, o colaborare instituţională corectă între Guvern şi Preşedinţie şi, din câte ştiu eu, premierul doreşte în continuare ca acest acord să funcţioneze, nu doreşte să-l denunţe", a declarat Liviu Dragnea.
Întrebat dacă personal crede că pactul de coabitare mai poate fi salvat, Dragnea a răspuns: "Da, eu cred că da. Sunt realist".
El a mai spus că eventuala rupere a acordului de coabitare ar putea afecta România în plan extern, creând impresia că Preşedinţia şi Guvernul "nu se pot înţelege".
"Nu ştiu ce efecte ar putea avea în plan intern, chiar nu-mi dau seama, dar s-ar putea ca în plan extern să creeze iar o imagine că în România cele două instituţii nu se pot înţelege, Guvernul şi Preşedinţia, instituţii importante. Şi nu ştiu, parcă ar fi important să rămânem în continuare cu această imagine de ţară stabilă în zonă, în regiune", a mai spus Liviu Dragnea.
Preşedintele Traian Băsescu a declanşat mecanismul de consultare prevăzut în acordul de cooperare instituţională dintre Palatele Cotroceni şi Victoria, arătând că a constatat faptul că acesta a fost încălcat "consistent" de premierul Victor Ponta.
Ieri, miniştrii Titus Corlăţean (Externe) şi Robert Cazanciuc (Justiţie) au discutat cu consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu şi Iulian Chifu pe această temă.
CITIȚI ȘI: Ponta vrea să îl determine pe Bă