Alexandru Poleucă tocmai s-a întors din Ucraina, cu câteva ore înainte ca eu să trec Prutul pentru a poposi la Chişinău, alături de alţi jurnalişti români, din nucleul dinamic al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, care vor fi primiţi de Î.P.S. Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, apoi de Vitalie Marinuţa, ministrul Apărării, garantul modernizării Armatei Naţionale a Republicii Moldova.
Dialogul cu compatriotul Poleucă ţine însă şi de o fascinantă poveste de dragoste, fără final fericit, derulată în cadrul specific al cedării, de către aliaţii occidentali, către Moscova, a controlului ţărilor est-europene, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Un moment care, subtil, pe alte coordonate, azi economice, pare a se derula şi azi...
- În ce împrejurări aţi ajuns să cunoaşteţi drama căpitanului magistrat Constantin Balosache?
- De aceasta dramă a unui ofiţer român, care a luptat în cel de-Al Doilea Razboi Mondial, am aflat de la fiul acestuia, Costin Balosache.
A fost soţul dirigintei mele din liceu, doamna Florica Balosache. Faţă de doamna profesoară de educaţie fizică şi sport, am un respect profund şi sincer, ea fiind un pedagog de excepţie şi o sportivă de performanţă.
În anul 1964 a câştigat Cupa Campionilor Europeni la Handbal fiind atunci componentă a echipei de handbal feminin Rapid Bucureşti.
Ce vremuri....eram o forţă...în sport şi făceam ,,legea'' in multe ramuri sportive.
Aşa i-am cunoscut soţul, Costin Balosache, Acesta s-a stins din viaţă în urmă cu un an, în luna septembrie, ca şi tatăl lui.
El mi-a fost un foarte bun şi apropiat prieten. Împreună nici nu simţeam când trece timpul.
Ne pierdeam în lungi şi plăcute conversaţii, abordând obiectiv orice tema sau subiect. Avea un suflet nobil, o inteligenţă sclipitoare şi dorinţa vie de a fi
