Poliția din Prahova a intervenit în această dimineață în Ploiești, Mizil și în alte localități limitrofe într-o serie de intervenții care au vizat percheziții la locuințele unor persoane suspectate de obținerea ilegală a unor credite.
Dan Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova, a anunțat că poliția prahoveană operează în această dimineață șapte percheziții domiciliare în municipiul Ploiești, în Mizil și în localități limitrofe. Locuințele aparțin unor persoane suspectate de obținerea, în ultimul an, a unor credite în baza unor acte false.
Conform Agerpres, prejudiciul este estimat la 300.000 de lei.