Abia în ultimii doi ani magistrații au început să se ancheteze și să se judece între ei, ceea ce nu înseamnă că spiritul de castă a dispărut.
La șase ani de la intrarea României in Uniunea Europeana, problema independenţei justitiei continua să fie o problema pentru ţara vecină Moldovei şi o problema care este de multe ori adusă în discuţie şi la Bruxelles. Sabina Fati analizeaza situaţia la zi, incercind un raspuns la intrebarea „de ce este atit de complicat” să fie asanat unul dintre cei mai importanti piloni ai unei democratii…
Până anul trecut, la nivel central, justiția din România părea la fel de performantă ca în orice alt stat din Uniunea Europeană, la nivel local, însă lucrurile nu s-au clintit foarte mult, deși mai mulți magistrați au fost arestați pentru primire de mită sau pentru favorizarea infractorului.
În orașele mici judecătorul și procurorul sunt prieteni cu primarul, cu oamenii de afaceri importanți ai urbei și în general cu reprezentanții elitelor politice și administrative. În cea mai mare parte a acestor municipii sub 100 de mii de locuitori, reformarea justiției nu a avut loc. In orasele mari, dimpotrivă, lucrurile au inceput destul de devreme. De pildă fostul procuror șef anticorupție al României (2005-2013), Daniel Morar a instrumentat, ca procuror la Cluj, primul mare dosar prin care un judecător a ajuns la închisoare, în anul 2000. Dar era un caz izolat. Abia în ultimii doi ani magistrații au început să se ancheteze și să se judece între ei, ceea ce nu înseamnă că spiritul de castă a dispărut. Independența procurorilor și judecătorilor a fost asigurată din punct de vedere financiar astfel că în acest moment magistrații au cele mai mari salarii din grila bugetarilor și rareori un magistrat pleacă acasă cu mai puțin de 2000 de euro pe lună. În aceeași măsură din punct de vedere legal politicul nu se mai
