Premierul libian, Ali Zeidan, a fost răpit joi dimineaţa de un grup armat, a anunțat guvernul de la Tripoli, citat de AFP, Reuters și canalele de televiziune panarabe.
"Șeful guvernului de tranziție, Ali Zeidan, a fost condus către o destinație necunoscută din motive necunoscute de un grup' de persoane înarmate, probabil, foști rebeli", a indicat executivul într-un scurt comunicat, postat pe site-ul său internet şi citat de Agerpres.
Potrivit relatărilor canalului de televiziune Sky News Arabia, indivizi înarmați au pătruns într-un hotel din Tripoli, unde se află biroul premierului libian, și sub amenințarea armelor l-au capturat și transportat către o destinație necunoscută. @Un număr mare de persoane înarmate au intrat în incinta hotelului, joi dimineața devreme, dar nu am înțeles ce se întâmplă", a indicat pentru AFP un angajat al hotelului respectiv.
Guvernul libian "suspectează" de răpirea premierului două grupuri ale foștilor rebeli, "Casa revoluționarilor Libiei" și "Brigăzile de luptă împotriva criminalității", care depind teoretic de ministerele Apărării și de Interne.
Această răpire intervine la cinci zile după capturarea la Tripoli a lui Abu Anas al-Libi, un presupus lider Al-Qaida, în urma unei operațiuni de tip comando de către trupele speciale americane.