Persoanele care vor să viziteze astăzi sediul ISU Vrancea, o pot face în intervalul orar 10.00-14.00, când este organizată Ziua Porților Deschise cu ocazia Zilei Internaţionale Pentru Reducerea Riscurilor Dezastrelor Naturale. Vor fi organizate activităţi de informare şi conştientizare a cetăţenilor privind riscurile generatoare de dezastre naturale, a măsurilor de prevenire, precum şi a conduitei de urmat pe timpul producerii acestora. Totodată, se va organiza o prezentare a mijloacelor de intervenţie în caz de dezastre şi a modului de utilizare.
La nivelul judeţului Vrancea, riscurile naturale sunt reprezentate de incendiile de pădure, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase (furtuni, secetă, îngheţ, căderi de grindină) şi fenomene distructive de origine geologică (alunecări de teren, cutremure de pământ).
Având în vedere faptul că fenomenele meteorologice periculoase se pot produce oricând, indiferent de anotimp, Inspecţia de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea recomandă cetăţenilor să fie pregătiţi pentru sezonul rece care se apropie.
Sfaturi de urmat dacă sunt prognozate fenomene meteorologice însoţite de vânt puternic:
- evitarea, pe cât posibil, a părăsirii imobilelor;
- dacă deplasarea în exterior este totuşi necesară, se va evita trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie;
- evitarea, pe cât posibil, a parcării autovehiculelor în apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie;
- neatingerea stâlpilor sau a firelor căzute la pământ.
Sfaturi de urmat dacă sunt prognozate fenomene meteorol