Admiterea la liceu se modifică Schimbări radicale în sistemul de învăţământ
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat joi o serie de modificări privitoare la sistemul de învăţământ, care vor intra în vigoare începând cu anul şcolar 2015-2016.
Din 2015, cei care vor obţine la admitere medii sub 5 nu vor mai intra la liceu-Foto:romaniatv.net
Prezent la o conferinţă despre starea educaţiei, ministrul Remus Pricopie a declarat că din 2015 admiterea în liceu se va face, din 2015, cu medie de minimum 5. El a precizat că intervalul de doi ani până la intrarea în vigoare a reglementării este necesar pentru pregătirea acesteia.
Citeşte şi Pricopie: Este nedrept că 8% dintre elevii care au terminat clasa a VIII-a, acum nu îi găsim în şcoală
Anunţul ministrului educaţiei a fost primit cu aplauze de directorii unităţilor de învăţământ prezenţi la eveniment.
Potrivit RomâniaTV, în momentul de faţă aproape 40 la sută dintre elevi obţin note sub 5 la admitere.
Media de admitere în liceu a fost calculată, până în anul şcolar 2013-2014, ca medie aritmetică dintre media notelor de la evaluarea naţională şi media generală a anilor de gimnaziu.
Din anul şcolar 2013-2014, la calcularea mediei de admitere în liceu, media de la evaluarea naţională va reprezenta 75 la sută, faţă de 50 la sută în anii trecuţi, scăzând astfel la 25 la sută ponderea notelor din ciclul gimnazial.
Anul acesta, peste 6.700 de elevi au fost admişi în clasa a IX-a, la prima etapă de repartizare în licee, cu medii sub 5, majoritatea acestora, respectiv 5.066, fiind repartizaţi în unităţi de învăţământ din mediul urban, iar 1.677, în licee din rural, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale.
De asemenea, ministrul a declarat că tot din 2015, copiii în vârstă de 5 ani vor fi obligaţi să meargă în Grupa Mare la grădiniţă.