În ciuda a ceea ce au spus scepticii, protestele din Piața Universității din luna septembrie 2013 pentru Roșia Montană au marcat deja un moment cheie al istoriei recente post-decembriste. Așa cum am mai spus și în articolul meu precedent aceste proteste sunt un punct de referință pentru evoluția viitoare a României, din mai multe puncte de vedere, pe care voi încerca să le detaliez mai jos, pornind de la ceea ce a fost inițial protestul, ajungând la ceea ce a devenit pe parcurs.

1.Începutul.

S-a pus deseori întrebarea de ce acum și nu mai demult, de ce nu vara 2012 când puterea USL a preluat statul încălcând mai multe norme de drept, așa cum continuă să o facă și acum?! De ce Roșia Montană și nu statul de drept, câinii comunitari, abuzurile lui Oprescu, distrugerea patrimoniului etc.? Unii spun că este vorba de agenda stângistă, liberal progresistă mondială finanțată de Soros sau de alții, de incoerența sau lipsa de discernământ a oamenilor, sensibili la apelul unor cauze ecologiste care nu au un impact direct și imediat asupra vieților lor, dar deloc receptivi la preluarea pârghiilor statului de către o putere coruptă, anihilarea justiției și a mecanismelor ei de funcționare (magistrații – procuratura, judecătorii; legea), coruperea mass-mediei și a politicului. Sunt argumente pertinente, însă scapă din vedere structura de generare a acestor proteste: cum am mai spus, revolta din septembrie din Piața Universității a fost declanșată de oameni tineri activi în media socială, cărora li s-au alăturat ulterior toate categoriile de vârstă. Acest protest bucureștean pentru sprijinirea comunității din Roșia Montană împotriva companiei RMGC care dorește exproprierea terenurilor și exploatarea cu cianuri a unui perimentru care cuprinde patru munți – extins și în alte orașe din țară și din lume – vine în contextul unor proteste globale cu cauze la fel de minore