Guvernul vrea să promoveze descentralizarea în regim de urgenţă, declară la RFI vicepremierul Liviu Dragnea. El apreciază că "şi Ordonanţa de Urgenţă şi proiect de lege în procedură de urgenţă pot fi variante foarte bune". El se teme că există riscul ratării unui an, dacă se alege o procedură obişnuită.
Liviu Dragnea vrea ca proiectul descentralizării să intre în vigoare la 1 ianuarie 2014: "Intenţia noastră este ca în foarte scurt timp, respectiv o săptămână-două să finalizăm ultimele discuţii şi să convenim asupra ultimelor nuanţe, să avem şi textul de act normativ la nivel de articol, în aşa fel încât bugetul de stat pe anul viitor să ţină cont şi de aceste descentralizări".
"Încă n-am convenit asupra formei în care s-o promovăm, am luat-o gospodăreşte, ca să zic aşa. Întâi a fost decizia în USL, colegii de la PNL să vină la minister şi să discutăm, am făcut un pas important că am convenit asupra competenţelor care se transferă şi acum urmează să stabilim metoda prin care o promovăm. Trebuie să găsim o modalitate procedurală, prin care până la 1 ianuarie actul normativ să fie în vigoare", precizează vicepremierul.
Liviu Dragnea crede că "şi Ordonanţa de Urgenţă şi proiect de lege în procedură de urgenţă pot fi variante foarte bune. Cred că o procedură obişnuită ne duce peste 1 ianuarie şi ratăm un an".
Întrebat dacă în acest fel nu se ocolesc dezbaterile parlamentare, vicepremierul a răspuns: "Sigur că da, de aia vă spun că discuţia despre procedura prin care va fi adoptat acest act normativ este importantă. Trebuie să cumpănim foarte bine".
Descentralizare pe banii cui?
Liviu Dragnea spune pe de altă parte că "procesul de descentralizare se realizează cu asigurarea integrală a resurselor financiare. Adică acum sunt nişte sume de bani alocate pentru direcţiile deconcentrate respective, banii care erau folosiţi de