Nicolae Manolescu o gratulează pe colega mea Bianca Burţa-Cernat, redactor al revistei Observator cultural, cu apelativul „fetiţo“. Se întîmplă într-un text publicat în Adevărul, din 4 octombrie 2013, intitulat „Antico­munismul, terorism intelectual?“. Nicolae Ma­nolescu comentează prima parte din serialul (în trei părţi) pe care Bianca Burţa-Cernat l-a publicat în Observator cultural, intitulat „Anticomunismul românesc post factum“ (AICI, AICI şi AICI). Şi, la un moment dat, scapă acest „fetiţo“, care, de fapt, se înscrie în linia descrisă de Bianca Burţa-Cernat: jignirea celor care vor să pună o nuanţă în toată această problematică, o „demascare“ în registru peiorativ. De la o vreme, domnul Manolescu (a cărui operă are numeroase referiri la literatura din comunism; n-a fost un „deşert“, o „Siberie a spiritului“) este foarte pornit (şi nici n-a avut răbdare să citească sfîrşitul serialului scris de Bianca Burţa-Cernat). El, care la începutul anilor ’90 susţinea că nu trebuie să facem tabula rasa din literatura română postbelică (altfel nu şi-ar fi putut scoate cărţi şi publica cronici), a devenit exponentul unui discurs pamfletar. Spun discurs şi fac distincţia între vorbe şi fapte. În fond, faptele sînt clare, iar Observator cultural n-a susţinut altceva: comunismul românesc a fost o formă de totalitarism, iar faptele reprobabile, crimele comunismului au parte de numeroase mărturii, pe care le-a publicat cu insistenţă, în ultimii ani, şi Observator cultural (ar fi de amintit: reportajele despre cei ucişi în comunism ale lui Marius Oprea, evaluări din partea unor istorici, prezentarea Memorialului Sighet; în chiar ultimul număr, revista noastră a publicat conferinţa lui Romulus Rusan – „Memoria ca formă de justiţie“ –, susţinută la Tîrgul de Carte de la Göteborg, unde România a fost invitată de onoare). Altceva devine supărător: ipocrizia raportării la comuni