Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agent de poliţie, prins cu şpaga în gură

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 11 octombrie 2013 ·

Doi poliţişti de la Centrul de Arest Preventiv al IPJ Dolj au fost arestaţi aseară, după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce primeau mită ca să-i dea un telefon mobil unui arestat. Când şi-a dat seama că va fi prins, unul dintre agenţi a încercat să înghită şpaga de 150 de euro.

Ofiţerii Serviciului Anticorupţie Dolj au început cercetările în acest caz miercuri, după ce o craioveancă s-a plâns că un poliţist din cadrul IPJ Dolj i-a cerut 250 de euro ca să-i dea un telefon mobil prietenului său, care este încarcerat în arestul de pe strada Amaradia. Oamenii legii ştiau deja de apucăturile unor agenţi de la arest, pentru că în ultimul timp mai multe persoane s-au plâns că poliţiştii le cer bani pentru a le da arestaţilor telefoane mobile, iar sesizarea femeii le-a dat ocazia să organizeze două acţiuni de prindere în flagrant.

Miercuri seară, denunţătoarea s-a întâlnit cu agentul Vasile Bogdan Stîrlea şi i-a dat cei 250 de euro şi telefonul mobil care urma să ajungă la prietenul ei din arest. Imediat după ce a pus mâna pe bani şi telefon, agentul

Stîrlea a fost ridicat de ofiţerii Anticorupţie, care au organizat acţiunea de prindere în flagrant în zona Facultăţii de Medicină, sub supravegherea unui procuror şi cu sprijinul ofiţerilor SRI Dolj.

După ce a fost prins, Stîrlea le-a povestit poliţiştilor că el este numai intermediarul „afacerii“, iar o parte din bani trebuia să-i primească colegul său, Daniel Gheorghe Bulat, acesta fiind şi cel care trebuia să-i livreze telefonul mobil prietenului denunţătoarei.

Agentul Stîrlea a fost de acord să colaboreze cu anchetatorii şi a plecat să îl întâlnească pe agentul Bulat şi să-i dea 150 de euro şi telefonul pe care trebuia să-l introducă în arest. Cei doi poliţişti s-au întâlnit în faţa locuinţei lui Bulat din cartierul Rovine, iar Stîrlea i-a dat cei 150 de euro şi telefonul mobil colegului

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un microbuz plin cu oameni s-a răsturnat la intrarea în Pașcani. A fost activat planul roșu de intervenție | VIDEO

Libertatea acum o ora
Un accident rutier grav a avut loc duminică, 6 aprilie, la intrarea în municipiul Pașcani. Un microbuz în care se aflau mai multe persoane s-a răsturnat, iar autoritățile au activat de urgență planul roșu de intervenție, anunță BZI.ro.

Prima apariție publică a Papei Francisc în fața credincioșilor, după externarea sa

Ziua Constanta acum 3 ore
Papa Francisc a apărut duminică pentru prima dată în public de la externarea sa din spital în urmă cu două săptămâni, unde a fost tratat pentru o dublă pneumonie, intrând în Piața Sfântul Petru de la Vatican într-un scaun cu rotile pentru a saluta m

Explozie la metrou, pe șantierul Magistralei 6. Cine este cetățeanul străin care a fost rănit

Ziare.com acum 50 minute
Muncitorul străin care a fost rănit, duminică, 6 aprilie, după explozia unui utilaj pe şantierul magistralei de metrou din Sectorul 1, are răni superficiale. El a fost evaluat în UPU la Spitalul Elias din Capitală, dar nu va rănâne internat. Surse m

UPDATE - Vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului, până joi seară/ Cea mai mare parte a ţării se află, duminică, sub Cod galben de vânt puternic, viscol şi zăpadă/ Circulaţia feroviară, afectată

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că, până joi, vremea va fi deosebit de rece, se vor semnala brumă şi îngheţ la sol, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului. Duminică, aproape toată ţara se află sub Cod galben de vânt puternic, viscol, strat de zăpadă n

O româncă a primit cel mai rapid Golden Buzzer la Britain's Got Talent. „Ne-ai dat pe spate pe toți!” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Maya Giotea a făcut furori pe scena emisiunii Britain’s Got Talent, cu o prestație extraordinară care a lăsat juriul fără cuvinte. Fata, în vârstă de doar 14 ani, nu terminase bine de interpretat piesa „Listen” a lui Beyoncé când a și primit un Gold

Timiş: O femeie a murit, iar alte trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier

News.ro acum 3 ore
O femeie a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier care a avut loc în judeţul Timiş. Pompierii au intervenit inclusiv cu o autospecială de descarcerare.

ONU denunță „disprețul fără limite al Rusiei pentru viața civililor”, ca reacție la atacul asupra orașului Krivoi Rog

Ziua Constanta acum 2 ore
Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru drepturile omului a denunțat duminică 'disprețul fără limite al Rusiei pentru viața civililor', după bombardamentul asupra orașului Krivîi Rih (Krivoi Rog), cel mai sângeros atac împotriva unor copii după d

Ilie Bolojan, cu prilejul Zilei NATO în România – „Vizăm o creștere graduală a bugetului destinat apărării”

Ziua Constanta acum 5 ore
NATO rămâne garantul apărării noastre colective, iar angajamentul României de a-și respecta obligațiile în cadrul Alianței este de neclintit, a afirmat, duminică, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, în mesajul transmis cu ocazia Zilei

Rusia revendică un avans rar în regiunea Sumî din Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a anunţat duminică că a cucerit un sat din regiunea ucraineană Sumî (nord-est), care se învecinează cu teritoriul său şi unde revendică foarte rar avansuri, informează AFP. Ministerul rus al Apărării spune într-un comunicat că soldaţii săi au

Seif furat cu roaba dintr-o librărie, în Belgia. Un român și un moldovean au fost arestați

Gandul acum 3 ore
În luna ianuarie a acestui an, un seif a fost furat cu roaba dintr-o librărie, în Belgia. Doi cetățeni – un român și un moldovean – au fost arestați în acest caz. Evenimentele au fost reconstituite cu ajutorul camerelor video stradale, după ce camer

Vremea

București
acum

dum.

-0°/13°
lun.

-1°/9°
mar.

1°/10°
mie.

4°/10°
Iasi
acum

dum.

-0°/6°
lun.

-3°/6°
mar.

-0°/9°
mie.

1°/7°
Constanta
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/8°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-2°/5°
lun.

-2°/4°
mar.

-1°/7°
mie.

-1°/7°
Timisoara
acum

dum.

0°/7°
lun.

-2°/7°
mar.

-1°/11°
mie.

1°/11°