"Am o întrebare pentru aceşti negativişti: voi chiar nu ţineţi cu România?". Aşa îşi începe discursul Ciprian Marica, înaintea meciului de importanţă naţională, cu Andorra. Contrariat mai mult de exasperările noastre, decât de exasperantele eşecuri ale unei generaţii care a uitat să fie pozitivă, Marica ne trasează şi câteva sarcini de ţinută morală. Totul de pe pagina lui "ascetică" de Facebook: "Eu îi iubesc necondiţionat pe cei care ne reprezintă ţara".
Evitând un dialog cu fotbalistul Marica, pentru a nu fi trimis la plimbare cu un clasic "tu nu ai jucat fotbal" - ba chiar am jucat!, îmi permit un răspuns pentru moralistul Marica. În iubire, ca şi în prietenie, ca în orice relaţie din lumea asta, nu există "sens unic". Ca să fie iubire, ambele părţi au nevoie să îşi vină în întâmpinare şi să se ridice una pe alta peste măsura fiecăreia. Mai pe înţelesul fotbalistului Marica, e nevoie de un dialog în orice relaţie, un un-doi, "dai şi pleci". Restul e boală, obsesie sau nebunie.
Da, iubirea pentru naţională este, sau ar trebui să fie, dezinteresată. Dar în niciun caz necondiţionată în manifestarea ei. Suntem suporterii celor care ne reprezintă, dar asta nu înseamnă că trebuie să suportăm orice şi oricât. Cu atât mai mult persistenţa în mediocritate şi absenţa atât de "negativă" a rezultatelor.
Marica ne mai îndeamnă să vedem jucătorii naţionalei cu ochii unei mame care îşi iubeşte "puii" indiferent de cum arată, gândesc sau se comportă. Greşit, greşit, greşit. Pentru că o mamă nu îşi alege "puii" şi nici copiii nu îşi aleg părinţii. Pe când Marica a fost alesul lui Piţurcă, adică alesul Federaţiei, adică alesul nostru, deşi toate criteriile selecţionerului au fost negate de multe ori în momentul acestor alegeri.
În final, pentru că bănuiesc că Marica nu a avut nici timpul, nici interesul să citească din Sf
