Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Singurele poze din casa în care a locuit Laura Stoica! Mama artistei i-a facut un adevarat altar si se roaga la un tablou urias

Publicat in Cancan, joi 10 octombrie 2013 ·

Au trecut mai bine de şapte ani de la tragicul accident care a curmat, înainte de vreme, viaţa Laurei Stoica. Însarcinată fiind, artista si-a gasit sfarsitul alături de logodnicul sau intre fiarele contorsionate ale unui Renault Clio.

Azi, 10 octombrie, Laura Stoica ar fi împlinit 46 de ani, însă se află printre îngeri, alături logodnicul şi pruncul său. Cântăreaţa murit pe 9 martie 2006, iar de atunci, apropiaţii, fanii şi familia se gândesc neîncetat la ea.

Anul trecut, reporterii Cancan.ro au călcat pragul casei Laurei Stoica, unde au stat de vorba cu mama artistei.

Cu toate că durerea a rămas, mama sa, Elena Stoica, încearcă sa isi aduca aminte doar de momentele plăcute petrecute alături de Laura. Sta la Targoviste şi se ocupa de afaceri cât e ziua de lungă.

Mama vedetei nu-şi poate lua gândul de la fiica sa, motiv pentru care în toată casă domnesc imagini cu artista. În toate fotografiile, Laura apare cu zâmbetul pe buze, aşa cum Elena Stoica vrea să şi-o amintească.

Laura a fost o artistă în adevăratul sens al cuvântului. O femeie optimistă şi îşi dorea nespus să devină mamă. Era însărcinată în câteva săptămâni când a a decedat în urma unui accident de circulație alături cel ce urma să-i devină soț, bateristul Cristian Mărgescu (ex-Metrock), în data de 9 martie 2006, pe când se întorcea de la un concert susținut la Urziceni.

Cu câteva zile înainte de cumplitul accident, chiar pe 1 martie, vedeta a făcut public faptul că urmează să devină mamă.

În 2007 a avut loc prima ediție a Festivalului „Laura Stoica”, organizat de fratele acesteia, Alexandru, care dorește să promoveze tinerele talente din Romania. De asemenea, acest festival reprezintă un tribut adus artistei Laura Stoica.

Discografie.

L.C Citeste despre: mama laura stoica , accident , laura stoica insarcinata vezi comentariile

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 4 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 5 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 3 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 5 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025

Libertatea acum 13 ore
Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 12 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 5 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 9 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 6 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Vremea

București
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°