● Deşi termenul iniţial era 1 martie
Fondul mutual pentru agricultură îi bagă în ceaţă pe fermierii buzoieni. După ce, în ultimele luni, au fost înaintate mai multe termene limită pentru aderarea la o astfel de organizaţie, acum lucrurile s-au schimbat din nou.
Astfel, producătorii agricoli se pot înscrie până la 15 mai 2014 la un fond mutual pentru gestionarea riscurilor în agricultură, iar cei care nu aderă la o astfel de structură vor primi subvenţii în limita a 20 la sută din formele de sprijin susţinute din bugetul naţional.
Senatul a adoptat, cu amendamente, un proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă 64/2013 privind înfiinţarea şi acreditarea fondurilor mutuale pentru gestionarea riscurilor în agri- cultură şi acordarea de compensaţii financiare membrilor pentru pierderile economice cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor sau de un incident de mediu.
Senatorii şi-au însuşit un amendament al Comisiei pentru agricultură, modificând termenul propus iniţial de Guvern, 1 martie 2014. Modificarea a fost făcută, potrivit iniţiatorilor amendamentului, pentru corelarea cu data depunerii la APIA a documentaţiilor pentru sprijin.
Fondurile mutuale, organizaţii neguvernamentale deschise, apolitice, fără scop lucrativ, cu personalitate ju- ridică şi care accesează sche-me de susţinere prin contribuţii financiare, potrivit acestei ordonanţe de urgenţă, se acreditează de către Ministerul Agriculturii.
Potrivit proiectului, sursele compensaţiei financiare plătite de către fondul mutual sunt contribuţia UE şi de la bugetul de stat, contribuţia membrilor sau împrumuturi bancare încheiate de fonduri în condiţii de piaţă. Prin participarea la fondul mutual, fermierii sunt acoperiţi pentru riscurile neacoperite de societăţile de asigurare, precum grindină, secetă, pierderile de venit cauzate d