Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Şi noi ne-am putea bate cu Steaua”

Publicat in Gorj Domino, vineri 11 octombrie 2013 ·

Locul VI ocupat în acest moment în Liga I, la doar 2 puncte distanţă de o poziţie „europeană”, nu pare să-i îi mulţumească pe cei de la Pandurii. Elevii lui Cristi Pustai sunt de părere, însă, că este prea devreme să tragă concluzii, aşteptând un reviriment al echipei gorjene în perioada imediat următoare. Goalkeeperul Răzvan Stanca speră ca Pandurii să se poată lupta chiar şi cu Steaua, pentru prima poziţie din campionat: „Această pauză de două săptămâni ne prinde bine. Până acum, în campionat, se putea şi mai bine, niciodată nu este destul de bine. Era loc şi de mai bine… Dacă am fi câştigat cu Astra şi Mediaş acasă, eram în primele trei locuri. Acum, ne batem cu echipele care sunt deasupra noastră. Sper ca, după etapa viitoare, să trecem peste Botoşani. Şi noi ne-am putea bate cu Steaua, orice este posibil. CFR şi Dinamo sunt şi ele în cărţi, au trecut doar 10 etape, nu s-a jucat totul”.

Miza din Europa League

Dintre toate „fronturile” în care sunt angrenaţi cei de la Pandurii (Liga I, Cupa României şi Europa League), lupta din cupele europene pare să fie în acest moment cea mai dificilă misiune pentru Pustai and Co. Componenţii formaţiei gorjene nu-şi propun nici visuri prea mari, dar nici nu exclud crearea de noi surprize plăcute în grupa E a Ligii Europa: „În Europa League sper să obţinem cât mai multe puncte. Luăm fiecare meci în parte şi vedem. Şi la Braga s-a spus că o să fie greu şi am bătut cu 2-0. În fotbal, orice este posibil. Trebuie să fim concentraţi.”, crede portarul Răzvan Stanca. Dincolo de eventuale recompense fincanciare şi glorie, colegul lui Stanca de echipă, tânărul mijlocaş, Paul Anton, vede o altă „miză” în cupele europene: experienţa deosebită pe care o poate acumula jucând la nivelul cel mai ridicat al fotbalului de pe „bătrânul continent”. Anton speră ca inedita experienţă să-i folosească în viitor: „Pentru mine, cont

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum 24 minute
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 39 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 6 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°